A vrut să părăsească ţara cu maşina furată din Suedia

0
261

Un bărbat din Harghita este cercetat pentru tăinuire la furt după ce a fost prins de poliţiştii de frontieră sătmăreni în timp ce vroia să părăsească ţara cu o maşină ce figura ca fiind furată din Suedia.

Gaspar V. de 35 de ani din judeţul Harghita a fost oprit la controlul de rutină în cursul zilei de ieri, în timp ce se pregătea să părăsească ţara pe la Punctul de Trecere a Frontierei Petea. În urma verificărilor efectuate în actele bărbatului şi ale maşinii, poliţiştii au descoperit că autoturismul condus de acesta figurează ca fiind furat din Suedia încă din luna februarie 2002.

„Șoferul a declarat că a cumpărat mașina în urmă cu puțină vreme de la o firmă din Miercurea Ciuc contra sumei de 13.200 lei. În prezent Gaspar V. este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire la furt. Autoturismul a fost indisponibilizat la sediul IJPF Satu Mare până la finalizarea cercetărilor”, se arată în comunicatul emis de Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră (IJPF) Satu Mare.

Totodată, autoturismul a fost indisponibilizat la sediul IJPF Satu Mare.

…..A vrut să părăsească ţara cu maşina furată din Suedia

Lasă un răspuns