Academia Suedeză i-a acordat distincţia scriitorului José Saramago

0
116

Scriitorul José Saramago a primit Nobelul literar pentru romane care au stârnit dispute cu autorităţile. Academia Suedeză i-a acordat distincţia pentru că, „prin intermediul unor parabole hrănite de imaginaţie, compasiune şi ironie, opera lui ne ajută să descifrăm o realitate iluzorie“.

José de Sousa Saramago s-a născut la 16 noiembrie 1922, „într-o familie de ţărani fără pământ", în Azinhaga, în nord-estul Lisabonei. În autobiografia pe care avea s-o scrie peste decenii, scriitorul povestea că porecla pe care consătenii i-au dat-o familiei sale – Saramago -, trecută în certificatul său de naştere drept nume de familie, denumea o plantă sălbatică, cu ale cărei frunze se hraneau săracii. Din cauza condiţiilor grele de viaţă, familia s-a mutat în Lisabona la doi ani după naşterea lui José, care a continuat să petreacă mult timp în satul natal.

La aflarea veştii că a cîştigat Premiului Nobel, în 1998, Saramago ar fi exclamat că el nu era menit unei asemenea glorii. După ce i s-a decernat prestigioasa distincţie, a rămas o personalitate apreciată, dar şi controversată în Portugalia. Anul trecut, la lansarea ultimului său roman, „Cain", Biserica Catolică s-a înfuriat iar din cauza afirmaţiei că „Biblia este un manual de principii morale greşite". Scriitorul a murit un mai târziu, la 18 iunie 2010, în casa sa din insula Lanzarote…..

http://www.adevarul.ro

Lasă un răspuns