ALEGERI LEGISLATIVE ÎN SUEDIA

0
102

Picture collage. Click the picture collage for information about the picturesLuptă strânsă între social-democraţi şi conservatori

Alegerile legislative din Suedia se desfăşoară pe muchie de cuţit, dar opoziţia de centru-dreapta pare să aibă şanse, duminică, să îi înlăture de la putere pe social-democraţii care au guvernat în ultimii 12 ani.

"Lupta este incredibil de strânsă. Nu am mai asistat la o asemenea situaţie din 1979", comentează Toivo Sjeren, de la institutul suedez de sondare a opiniei publice SIFO. Potrivit ultimelor sondaje, cele două blocuri adversare sunt aproape la egalitate.

Blocul de stânga, format din social-democraţii premierului Goran Persson şi aliaţii lor, Verzii şi Patridul Stângii, a fost mult timp devansat de actuala opoziţie, dar a recuperat teren în ultimele zile dinaintea scrutinului.

Opoziţia conservatoare, o coaliţie de patru partide condusă de liderul Moderaţilor, Fredrik Reinfeldt, este creditată de majoritatea sondajelor cu un avans de unul până la trei puncte.

"Confruntarea de duminică opune un lider ambiţios unui lider care deţine puterea de mult timp", rezumă situaţia cotidianul de referinţă "Dagens Nyheter". Reinfeldt a ştiut să obţină un avantaj la începutul campaniei, reorientându-şi partidul spre centru şi sperând să învingă social-democraţii pe terenul şi cu armele lor. El s-a declarat un susţinător al modelului suedez al statutului-providenţă, cerând mai multe resurse financiare pentru şcoli, sănătate, copii şi bătrâni. De asemenea, el a făcut din şomaj una dintre principalele teme ale campaniei sale.

În iulie, rata şomajului era de 6% din populaţia activă, potrivit ultimelor statistici oficiale. Specialiştii afirmă însă că aproape 20% din populaţa potenţial activă nu are loc de muncă. Un milion de persoane trăiesc din ajutoarele de la stat, fie că sunt şomeri, pensionari pe caz de boală, fie că sunt salariaţi pensionaţi prematur sau în curs de reorientare profesională.

Partidul lui Persson nu a reuşit să îşi îndeplinească obiectivul de a reduce şomajul sub pragul de 4%. La rândul său, actualul premier a mizat, în campanie, pe creşterea economică de 5,5% a ţării în al doilea trimestru al acestui an. Creşterea economică previzionată pe întregul an este de 3,6%, mai mare decât a Franţei (2-2,5%), Germaniei (2,2%) sau Italiei (1,5%).

Reinfeldt doreşte să reducă impozitele pentru cei cu venituri mici, să amelioreze climatul afacerilor pentru întreprinderile mici şi mijlocii şi să reducă subvenţiile generoase pentru şomeri pentru a-i încuraja să se angajeze. Totuşi, opoziţia este în centrul unui scandal care i-ar putea compromite şansele de a câştiga alegerile.

Lasă un răspuns