„Atacul terorist” din Suedia a fost menţionat de Trump din cauza unui reportaj prezentat pe Fox News

0
247
Declaraţia de săptămâna trecută a lui Donald Trump în care preşedintele Statelor Unite insinua că un atac terorist ar fi avut loc în Suedia au fost făcute din cauza unui reportaj difuzat pe Fox News, a confirmat şeful statului american, în cursul zilei de luni. Între timp, Casa Albă a anunţat că preşedintele se referea la „creşterea nivelului de criminalitate în Suedia”, conform „The Guardian”.

„Vedeţi ce se întâmplă în Suedia. Aţi văzut ce s-a întâmplat noaptea trecută în Suedia. Suedia, cine ar fi crezut? Au primit foarte mulţi (n.r. – refugiaţi). Au probleme pe care nu le-ar fi crezut posibile” a declarat Trump duminică, inducând ideea producerii unui atac terorist recent în ţara nordică.
După 24 de ore în care miliardarul american a fost ţinta ironiilor pe reţelele de socializare, iar ambasada Suediei în Statele Unite a cerut explicaţii oficiale pentru aparenta gafă, Trump şi administraţia de la Casa Albă au oferit lămuriri suplimentare – într-un fel, chiar mai bizare decât presupusul atentat.
„Declaraţia mea cu privire la ce se întâmplă în Suedia se referea la un reportaj difuzat pe Fox News privind imigranţii şi Suedia” a răspuns preşedintele american pe Twitter.
Televiziunea americană a prezentat, sâmbătă seara, un reportaj în care prezentau aşa-zise legături între imigranţi şi criminalitatea din Suedia, susţinând şi că un atac terorist ar fi avut loc de curând în ţara scandinavă, fără a preciza însă la care eveniment se referă.


Citeste mai mult: adev.ro/olnm2o

Lasă un răspuns