Autoritatile din Suedia au anulat mandatul de arestare emis pe numele fondatorului Wikileaks

0
240

Autoritatile din Suedia au anuntat sambata ca au anulat mandatul de arestare emis pe numele fondatorului site-ului Wikileaks, Julian Assange, ce fusese acuzat de viol si molestare, transmite BBC. Specializat in publicarea de informatii confidentiale, WikiLeaks a publicat pe 25 iulie peste 90.000 de documente secrete legate de razboiul din Afghanistan, care lasa sa se inteleaga ca Pakistanul, aliatul SUA in acest razboi, permite ofiterilor sai de informatii sa trateze in mod direct cu talibanii. Statele Unite au condamnat publicarea documentelor secrete. Assange a anuntat sambata trecuta ca va publica ultima serie de documete secrete despre razboiul din Afganistan in "doua saptamani".

Purtatorul de cuvant al procuraturii din Suedia, Karin Rosander, declarase initial ca mandatul de arestare pe numele lui Assange a fost emis vineri seara. Ea a spus ca politia suedeza a incercat sa intre in contact cu fondatorul Wikileaks, insa nu a reusit pana in acest moment. Ulterior, procurorii suedezi au precizat ca Assange nu este suspectat de viol.

Imediat dupa anuntul privind emiterea mandatului de arestare, un mesaj postat pe contul de Twitter al Wikileaks preciza ca "am fost avertizati sa ne asteptam la jocuri murdare. Inutil sa mai spunem ca acest lucru se va dovedi extrem de deranjant".

Wikileaks a capatat notorietate dupa ce a publicat pe 25 iulie peste 90.000 de documente secrete legate de razboiul din Afghanistan. Documentele publicate de Wilkileaks au consemnat si incidentele in care sunt implicati militarii romani. Cel mai mediatizat incident este cel in care un convoi militar romanesc accidenteza un copil afgan care ulterior moare.

Fondatorul site-ului Wikileaks, cel care a publicat materiale secrete despre razboiul din Afghanistan, acuzat de viol de autoritatile suedeze

Lasă un răspuns