Bandă de proxeneţi români condamnată la închisoare în Suedia

3
482

Bandă de proxeneţi români condamnată la închisoare în Suedia

Şase bărbaţi cu cetăţenie română au fost condamnaţi de magistraţii Tribunalului din Göteborg la pedepse cu închisoarea cuprinse între trei şi şase ani, pentru trafic de carne vie şi proxenetism, relatează, pe prima pagină, cotidianul suedez „GT Expressen”. Proxeneţii au câştigat peste un milion de euro din exploatarea a 11 femei, dar vor fi expulzaţi pe viaţă din Suedia, după ispăşirea pedepselor.

”Este vorba de cel mai grav caz de proxenetism din vestul Suediei şi vreau să cred că pedepsele aplicate de instanţă vor avea darul să descurajeze astfel de practici, deşi vânzarea de sex, în zona Rosenlund din Göteborg, continuă în fiecare seară”, spune comisarul de poliţie Per Ottosson. El a precizat că banda proxeneţilor români a exploatat sexual un număr de 11 femei, obligate să se prostitueze în zona Rosenlund. Majoritatea sumelor de bani primite de femei pentru serviciile sexuale prestate au ajuns la membrii grupării infracţionale, instanţa constatând că aceştia au câştigat peste un milion de euro.

Fraţii Georgică şi Maricel Petrică au fost condamnaţi la câte şase ani de închisoare pentru trafic de persoane şi proxenetism, ei fiind consideraţi şi capii bandei de români. Sandu Voicu, Vasile Barbu şi Lazăr Tudor au primit câte patru ani şi jumătate de puşcărie, pentru proxenetism, iar Iulian Ralea s-a ales cu doar trei ani, pentru aceeaşi infracţiune. Procurorul Thomas Eliasson a declarat, după aflarea sentinţei, că pedepsele au fost destul de mari, dar că ele vor fi însoţite, după executarea lor, de expulzarea pe viaţă, din Suedia, a grupului de infractori români.

Fiecare condamnat a fost obligat de instanţa de judecată la plata a câte 60.000 de coroane suedeze (aproximativ 5.500 de euro) către patru din cele 11 femei pe care le-au obligat să se prostitueze, ca daune morale pentru suferinţele îndurate.

…   Bandă de proxeneţi români condamnată la închisoare în Suedia

3 COMENTARII

  1. Bravo lor , s.au riscat baietii.
    decat sa muncesti ca idiotu in suedia si sa platesti taxe ,asigurari si alte kakaturi ca sai tii pe altii pe social si sa iesi la pensie dupa moarte :))) mai bine asa . azi ai , maine o belesti.

  2. daca spui asa si esti de acord cu ciorile alea care au facut de ras Romania atunci esti si tu ocioarsa ca si ei .Rusine cu asemei oameni de cacat,Daca si tu gandesti stramb nu aveti ce cauta in tara aia de oameni cinstiti,santeti niste nenorociti

Lasă un răspuns