Cercetare – Românii din Suedia

0
97

Salutare!



Ma numesc Daniela Ivan, am 21 de ani, sunt studentă în anul III în cadrul Universității din București la Facultatea de Limbi Străine (secția franceză-suedeză) și la Facultatea de Litere (Specializarea Comunicare și Relații Publice) și te contactez cu o rugăminte. Anul acesta voi termina studiile de licență iar la sfârșitul anului universitar va trebui să-mi susțin lucrarea de licență.



Subiectul pe care am ales să-l studiez pentru licența de la Comunicare și Relații Publice este Românii din Suedia. Lucrarea se va baza pe studierea imaginii romanilor din Suedia, pe modul de viata al acestora, relațiile sociale (atât cu suedezii cât și cu comunitatea de români care trăiește aici), gradul de discriminare pe care îl resimt sau nu precum și pe chestiuni care țin de factorii care i au determinat să vina in Suedia si sa se stabileasca aici.



Metoda de cercetare la care m am gandit este interviul. Însă având în vedere că factori precum distanța mare, timp necesar discuției și întâlnirii sau nevoia unui spațiu de stat si de discutat pot îngreuna procesul cercetării, m-am gândit să realizez aceste interviuri pe internet, pe skype, gmail, yahoo sau orice alt mediu care permit convorbirea (chat-ul).



Adresa mea de e-mail este dana_ivan90@yahoo.com  iar numarul de telefon 0760.831.596. 


Daca ești de acord, scrie-mi ori pe mail ori da mi un mesaj pe telefon si stabilim cum facem.



Merci mult de tot si astept răspunsul tău! 



Cu gânduri bune,



Daniela

Lasă un răspuns