Comisarul European pentru Cultură și Educație, Androulla Vassiliou, va participa la inaugurarea standului României la Târgul de Carte de la Göteborg

0
299


Conform unui comunicat de presă al Târgului de Carte de la Göteborg, Comisarul European pentru Cultură, Educatie, Multilingvism, Tineret și Sport, Androulla Vassiliou, va vorbi joi, 26 septembrie, în cadrul ceremoniei de inaugurare a standului României la acest târg, unde România este anul acesta țara invitată de onoare.
Comisarul va fi prezent la Göteborg pentru a anunța cei 12 câștigători ai Premiului Uniunii Europene pentru Literatură (European Union Prize for Literature) de anul acesta.

Premiul pentru Literatură al Uniunii Europene se acordă începând cu 2009 unui număr de 12 autori din țările membre ale Programului pentru cultură al Uniunii Europene. Țările, stabilite în fiecare an prin rotație, din care anul acesta vor fi desemnați cei 12 autori câștigători sunt: Austria, Belgia, Bosnia, Cipru, Danemarca, Estonia, Finlanda, Germania, Luxemburg, Macedonia, România, Slovenia și Spania.
Premiul Uniunii Europene pentru Literatură a fost înființat pentru a prezenta literatura europeană în diversitatea ei și pentru a promova schimbul literar și traducerile în interiorul Uniunii Europene și i-a revenit în 2011 scriitorului Răzvan Rădulescu, pentru romanul Teodosie cel Mic.

ICR Stockholm are plăcerea de a anunța că anul acesta conferința de presă ce va prezenta scriitorii români invitați la târg va fi una comună cu cea dedicată câștigătorilor Premiului pentru Literatură al Uniunii Europene.

Persoană de contact: Dan Shafran, Director ICR Stockholm – dan.shafran@rkis.se / 0046 (0)736 426 363.

 

Lasă un răspuns