Comitetul Nobel ar putea alege un scriitor non-european, spune secretarul Academiei Suedeze

0
293

Comitetul Nobel ar putea înclina în acest an spre un scriitor non-european, opţiunile juriului fiind în ultimii ani prea "eurocentriste", după cum admite însuşi secretarul permanent al Academiei Suedeze, Peter Englund, care spune că mulţi autori mari pot fi descoperiţi, inclusiv în America.

Pentru că cei mai mulţi dintre membrii juriului sunt europeni, tendinţa a fost aceea de a distinge cu predilecţie un autor european sau măcar unul care să se plieze pe tradiţia europeană, spune Englund. "Europa încă este centrul lumii literare" şi poate că autorii americani s-au lăsat atraşi în registrul culturii de masă, dar, dincolo de asta, spune Englund, citat de presa internaţională, Comitetul Nobel trebuie să evite eurocentrismul.

Europenii au dominat premiile pentru literatură din 1994 până în prezent, cu excepţia a doi laureaţi, turcul Orhan Pamuk şi sud-africanul J.M. Coetzee, toţi ceilalţi fiind cetăţeni europeni.

Anul trecut, secretarul permanent de atunci al Academiei Suedeze, instituţia care acordă premiul Nobel pentru literatură, a creat adevărate controverse în mediile literare din SUA, spunând că scriitorii americani rămân în registrul unei literaturi minore, în vreme ce în Europa se scriu marile opere literare ale lumii. "Statele Unite sunt mult prea izolate, nu traduc suficient şi nu participă la dialogul literaturilor. Această ignoranţă le restrânge", spunea Horace Engdahl, profesor de literatură scandinavă la universitatea din Aarhus, cu o săptămână înaintea anunţării laureatului Nobel în literatură. În vreme ce literatura americană rămâne cantonată în temele culturii de masă, cea europeană şi-a creat un spaţiu propriu, independent de ce se întâmplă în cotidian, a mai precizat Engdahl. Replica literaţilor americani a fost dată de responsabilul Fundaţiei Americane a cărţilor, Harold Augenbraum, care s-a oferit să redacteze o listă de titluri din literatura Statelor Unite, pe care Engdahl să le citească.

Ultimul american laureat cu Nobelul pentru literatură a fost Toni Morrison în 1993, iar ultimul latino-american recompensat a fost Gabriel Garcia Marquez, în 1982. Saul Bellow a fost ultimul scriitor canadian recompensat cu Nobel, în 1976.

Comitetul Nobel ar putea alege un scriitor non-european, spune secretarul Academiei Suedeze

Lasă un răspuns