De ce n-a luat inca Romania Premiul Nobel pentru Literatura?

0
3

Alfred Nobel, Copyright © The Nobel Foundation

Maine, de la ora 11, in aula Academiei Romane, scriitorul Kjell Espmark, membru al Academiei Regale Suedeze si al Comitetului Nobel pentru Literatura, va sustine conferinta "Decernarea Premiilor Nobel pentru Literatura: Ambitii si dificultati". Vizita oaspetelui suedez, ale carui carti au fost traduse in romaneste, si tema incitanta a conferintei pe care o va sustine la Academia Romana sunt un nou prilej pentru a zgandari o rana mai veche a orgoliului national: de ce n-a luat inca Romania Premiul Nobel pentru Literatura, desi a avut si are mari valori, in conditiile in care toate tarile europene din jurul nostru (inclusiv Albania, prin prozatorul Ismail Kadare) au obtinut marea performanta? Subiectul este batut si razbatut de ani de zile, ca si justificarile acestei umilinte subsidiare a spiritului national: limba romana nu este de circulatie internationala (dar maghiara este?), asprul regim dictatorial din ultimii ani ai comunismului, care a focalizat strategia de impunere a unui brand pe figurile dictatorilor si a impiedicat libera circulatie si afirmare a valorilor romanesti pe plan mondial, lipsa de solidaritate a bransei literare, absenta unei strategii coerente a institutiilor culturale romanesti de impunere a valorilor pe piata internationala etc. Scriitorul Kjell Espamark se va intoarce in Suedia natala, dupa ce isi va lansa noua sa carte de proza la Libraria Carturesti din capitala, "zgomotul si furia" starnite in mass-media de prezenta sa se vor atenua cu trecerea zilelor, dar va ramane in continuare intrebarea dureroasa: de ce n-a luat inca Romania un Premiu Nobel pentru Literatura?
articol complet la Romania Libera.ro

Lasă un răspuns