De ce şomează regele Suediei

0
304

Nici n-am atins bine cu piciorul pămîntul suedez, că la un televizor din holul aeroportului s-a anunţat o dramă mioritică: douăzeci de oi din turma regală fuseseră furate în timpul nopţii de pe pajiştea nu ştiu cărui castel. „Dă, Doamne, mi-am şoptit eu în barbă, ca ciorditorul să fie bulgar, ungur sau albanez, fiindcă dacă aflu peste o oră că e vreun ciobănaş de-al nostru, vrîncean sau moldovean, am pus-o de mămăligă la tîrgul de carte unde sînt invitat.”

Chestia avea chichirezul ei, căci de cinci sute de ani, de cînd Domeniul Coroanei Suedeze are în dotare, mai mult simbolic, o turmă de oi, ca regele să poată fi privit drept „primul păstor al ţării“, nici un miel n-a dispărut din tîrlă şi nici un berbece n-a sărit în frigarea vreunui bandit.

Deşi după o săptămînă făptuitorul încă nu era descoperit, eu mi-am aruncat pentru orice eventualitate căciula de blană la ghena hotelului, preferînd să sfidez gerul polar cu fruntea goală decît să suport privirea circumspectă a portarului, ce încerca probabil să reconstituie oaia regală din merinosul ce-l purtam pe cap.

Interesant e că, pe cît de ineficienţi s-au dovedit poliţaii, pe atît de vigilent fu un sergent de circulaţie din Stockholm, care la o intersecţie i-a suspendat carnetul de conducere chiar şefului poliţiei, ce ignorase semnul pietonal.

Cum e posibil aşa ceva? Păi, uite că este, fiindcă, văzute de pe Golden Bridge, apele nordice nu par atît de învolburate ca şpriţurile de la Golden Blitz, dovadă că cetăţenii acestei ţări n-au avut nici un complex să transforme Marea Nordului şi Marea Baltică în două lacuri suedeze.

Dacă v-aş spune că regele Suediei urechează ziarişti, că drege poduri, că zgîndăre partide politice, că după ora 21.00 se consultă cu poporul la una mică – aş exagera, fiindcă Majestatea Sa nu are voie, sub nici o formă, să se amestece în politică, iar jurnaliştii stau cu ochii pe el ca pe butelie, apoi, nu-ş’ cum dracu, dar podurile alea vechi, construite pe la 1600 de bunicii săi peste canalele Stockholmului, nu prea se strică, iar astea mai noi, de la 1800, din oţel suedez, nu prea ruginesc.
 
articol de Mircea Dinescu  Gandul.ro

Lasă un răspuns