Europenele de Atletism din Göteborg, ziua 4

0
253

Din toate punctele de vedere, aceasta editie a Campionatelor Europene de atletism, competitie organizata odata la patru ani, aflata in plina desfasurare in Suedia, la Goteborg, va intra in analele de specialitate ca vedeta. Si nu neaparat datorita capacitatii nordicilor de a organiza o intrecere de asemenea amploare, pentru ca Goteborg-ul a mai gazduit si Mondialele din 1995, ci datorita rezultatelor inregistrate. Rezultate care prevestesc performante de exceptie la JO din 2008. Din nefericire, seniorii Romaniei nu se afla printre protagonistii spectacolului de pe stadionul "Ulevi", multumindu-se pana acum cu indeplinirea "planului" la finalisti. Trei-patru, cum s-a prevazut ca obiectiv. Miercuri seara, Claudia Stef a ocupat locul cinci ila 20 km mars (1h29:27), Ana Maria Groza clasandu-se pe pozitia a 11-a (1h31:35), pentru ca la triplusalt, Adelina Gavrila sa termine intrecerea a saptea, cu o saritura care a masurat 14,19 m. Ieri de dimineata, ploaia torentiala care a perturbat mai bine de doua ore desfasurarea concursului, a fost cu noroc pentru noi. Revenit in "ovalul magic" dupa o suspendare de doi ani, discobolul de origine moldoveana, Sergiu Ursu, evoluand in prima grupa a preliminariilor, a acces in finala cu un rezultat mediocru, adica 60, 50 m, clasandu-se in ierarahia provizorie pe locul sapte. Aceeasi pozitie ocupata si de Cristina Casandra dupa semifinalele de la 3000 m obstacole, fiind cronometrata in 9:41,63, fosta recordmana mondiala a probei reusind accederea in actul final al concursului tot la rezultat. Ieri sera urmau sa se decida cartile pentru noi: Marian Oprea urma sa intre in calificarile de la triplusalt, iar Nicoleta Grasu avea programata finala de la aruncarea discului.

Lasă un răspuns