Geely vrea sa creasca Volvo mizand pe piata din China ‎

0
241


Proaspatul cumparator al marcii Volvo, constructorul chinez Geely, a anuntat ca principala piata pe care va miza pentru a readuce Volvo pe profit va fi cea din China.Presedintele Geely, compania chineze care a cumparat Volvo de la Ford, considera ca principalul mod prin care marca suedeza poate sa-si revina in vanzari va fi atacul frontal al pietei din China.

Pentru a reusi acest lucru, Geely va avea si sprijinul guvernului de la Beijing, care si-a trimis un reprezentant in Suedia pentru a asista la semnarea intelegerii dintre Ford si Geely, lucru foarte rar intalnit in ceea ce priveste relatia guvern-initiative private in China. "Geely trebuie sa castige inimile clientilor din China prin modelele Volvo construite in tara. Sustinerea Beijingului ar putea sa ne permita deja, in prima faza, intrarea marcii Volvo in lista de preferinte a publicului", sustine John Zeng, analist al IHS Global Insight. "Daca va reusi sa dezvolte un Volvo profitabil in China, acest lucru va ajuta la acoperirea pierderilor din Europa. Evident, pietele internationale sunt de asemenea importante pentru Li Shufu, presedintele Geely, insa este evident ca nu se va putea baza pe Europa sau Statele Unite pentru a revitaliza Volvo", continua acesta. Primul pas pe care Geely il va face in vederea readucerii Volvo pe profit este legat de contruirea unei uzine Volvo la Beijing.

Situl de productie urmeaza sa produca 300.000 de unitati Volvo anual, acest lucru insemnand automat dublarea productiei totale Volvo la nivel mondial. RISCURILE PRELUARII VOLVO Unii analisti considera ca preluarea Volvo de catre Geely nu va putea sa salveze producatorul suedez, care din 2005 nu a mai reusit sa faca profit. Iar argumentul pe care-l scot acestia in fata este legat de falimentul coreenilor de la Ssangyong, constructor care fusese cumparat acum cativa ani de chinezii de la SAIC Motor. Insusi Carlos Ghosn, presedintele aliantei Renault-Nissan, considera ca o tranzactie de acest tip in aceasta perioada este una extrem de riscanta. "Daca sunt intrebat ce parere am de cumpararea unui mare producator auto, raspunsul meu depinde de interlocutor. Daca e un concurent, i-as spune sa mearga inainte cu achizitia. Daca e un prieten, l-as sfatui sa nu se grabeasca", considera brazilianul din fruntea Renult-Nissan.

Geely vrea sa creasca Volvo mizand pe piata din China

Lasă un răspuns