«Guru» Bivolaru, refugiat in Suedia cu un nou nume: Aurolsson Magnus; scapă de condamnare

0
68

Adepţii lui Gregorian Bivolaru au fost ieri în delir de fericire,
la aflarea veştii, şi de-abia aşteaptă ca maestrul lor să le fie alături
în ritualurile precum cel din imagine Liderul spiritual al MISA, refugiat in Suedia, a fost achitat ieri de judecătorii Tribunalului Sibiu. Gregorian Bivolaru poate răsufla uşurat. “Guru”, refugiat în Suedia, poate chiar reveni în România, după ce Tribunalul Sibiu l-a achitat ieri în dosarul în care acesta era acuzat, printre altele, de corupţie sexuală.

Judecătorii sibieni au constatat că infracţiunile de corupţie sexuală, act sexual cu un minor şi trecere frauduloasă a frontierei ale lui Bivolaru s-au prescris. Yoghinul a fost achitat şi pentru perversiune sexuală, două infracţiuni de act sexual cu un minor şi două de trafic de minori, toate în formă continuată. Astfel, deşi sentinţa nu este definitivă, yoghinul se poate întoarce liniştit în ţară, întrucât mandatul de arestare i-a fost revocat de instanţă. Câţiva apropiaţi ai liderului Mişcarii de Integrare Spirituală în Absolut (MISA) susţin chiar că bărbatul şi-a făcut deja bagajele, pregătit să revină în România.

Şi-a schimbat identitatea Gregorian Bivolaru este, din aprilie 2005, în Suedia, ţară care i-a acordat azil politic şi care a refuzat să-l extrădeze în România. Acolo, “Guru” şi-a schimbat numele, devenind Aurolsson Magnus. Yoghinul a fost trimis în judecată la finele lui 2004 de Parchetul Curţii de Apel Bucureşti alături de alţi 20 de locotenenţi ai săi din MISA, după o amplă acţiune. Anchetatorii aveau zeci de plângeri împotriva lui Gregorian Bivolaru, făcute de părinţii unor tineri atraşi în această mişcare, considerată imorală.

S-au făcut atunci pecheziţii în peste 20 de imobile din Capitală în care se aflau videochat-uri pornografice neautorizate. Într-una din aceste case a fost descoperită şi Mădălina Dumitru, victimă în dosarul în care Bivolaru era acuzat de relaţii sexuale cu o minoră. În februarie 2004, Bivolaru a fost săltat de “mascaţi”, fiind acuzat de raporturi sexuale cu o minoră

 «Guru» Bivolaru scapă de condamnare

Lasă un răspuns