ICR Stockholm participă la proiectul de artă A Complicated Relation

0
86

COMUNICAT DE PRESĂ ICR Stockholm participă la proiectul de artă A Complicated Relation Stockholm, 2 septembrie 2011.

.       

În această toamnă Institutul Cultural Român de la Stockholm participă la un proiect artistic de amploare, intitulat A Complicated Relation. Proiectul, desfăşurat în oraşele suedeze Kalmar şi Stockholm, cuprinde două etape.

A Complicated Relation, part I se desfăşoară la Kalmar konstmuseum (Muzeul de Artă din oraşul Kalmar) şi prezintă o expoziţie al cărei vernisaj are loc pe data de 3 septembrie. Proiectul cuprinde totodată o expoziţie la galeria Index din Stockholm, cu titlul A Complicated Relation: KwieKulik (7 septembrie – 23 octombrie 2011), cu lucrări ale duoului artistic polonez KwieKulik. A Complicated Relation, part I urmăreşte să aducă în prim-plan câţiva artişti de marcă ce au în comun faptul că au locuit şi au lucrat în Europa de Est în anii ´70. Expoziţia se axează pe practicile artistice pe care aceştia le-au dezvoltat ca reacţie la relaţia complicată cu societatea în care trăiau.

Artiştii participanţi sunt Geta Brătescu (România), Ion Grigorescu (România), Tibor Hajas (Ungaria), Tamás St.Auby (Ungaria), Mladen Stilinović (Croaţia), Raša Todosijević (Serbia) şi Goran Trbuljak (Croaţia). Expoziţia, curatoriată de Helena Holmberg, va fi deschisă până pe 13 noiembrie şi va include şi o publicaţie care va fi lansată în luna octombrie. Cea de-a doua expoziţie din cadrul proiectului, A Complicated Relation, part II, este curatoriată de Martin Schibli şi va fi vernisată pe data de 17 septembrie.

Această a doua etapă a proiectului va prezenta tineri artişti din Republica Moldova, Georgia, Belarus, Ucraina şi Rusia. În cadrul acestei expoziţii va avea loc pe data de 19 septembrie, la Kalmar konstmuseum, o conferinţă despre cultura ca factor de dezvoltare socială, la nivel regional şi internaţional. La conferinţă vor vorbi, printre alţii, Marina Naprushkina (Büro für Antipropaganda), Ştefan Rusu (Republica Moldova), Irina Tchesnokova (National Center for Contemporary Art Kaliningrad), Sanne Kofod Olsen (Museet for Samtidskunst Roskilde), Roman Korzhov (Shiryaevo Biennale). Proiectul A Complicated Relation este o colaborare între Kalmar konstmuseum, Index – the Swedish Contemporary Art Foundation, Institutul Cultural Român de la Stockholm, Institutul Polonez şi Institutul Suedez.

Persoană de contact:
Simona Buzatu,
coordonator de programe la ICR Stockholm:
e-mail simona.buzatu@rkis.se şi telefon +46 8 20 76 00.

Lasă un răspuns