ICR Stockholm: seară dedicată poetului şi filosofului Benjamin Fondane.

0
79


ICR Stockholm continuă seria de programe ”Români la Paris” cu o seară dedicată poetului şi filosofului Benjamin Fondane. Evenimentul va cuprinde o prelegere susţinută de Dan Shafran, lecturi din opera lui Fondane în interpretarea Basiei Frydman, actriţă la Teatrul Dramatic Regal din Stockholm, precum şi un program de muzică klezmer susţinut de Basia Frydman (voce), Emilio Estrada (vioară), Bo Johansson (pian) şi Bosse Nordenfeldt (contrabas).

Benjamin Fondane s-a numărat printre figurile de frunte ale avangardei româneşti. A scris poezie, eseuri filosofice, critică literară, teatru şi scenarii de film, a fost traducător şi cineast. La Paris, a frecventat aceleaşi cercuri ca André Breton, Paul Éluard, Lev Şestov, Antonin Artaud, Man Ray, Constantin Brâncuşi şi Victoria Ocampo, cu care a colaborat la diverse proiecte.

Opera de maturitate a lui Fondane este ancorată în gândirea existenţialistă şi marcată de destinul tragic al poporului evreu. Cele mai cunoscute cicluri de poeme ale sale, scrise în ultimii ani ai vieţii – Ulysse, Titanic, L’Exode şi Le Mal des fantômes – anticipează catastrofa iminentă, poetul fiind în acelaşi timp profet şi victimă. Fondane a scris de asemenea câteva studii memorabile despre Rimbaud, Baudelaire, Husserl, Heidegger, Şestov şi Brâncuşi, cel din urmă publicat şi în suedeză (Ellerströms 2005, în traducerea lui Dan Shafran şi Åke Nylinder).

În 1944, Fondane a fost arestat de Gestapo şi trimis la Auschwitz-Birkenau, unde a murit cu doar câteva luni înainte de eliberarea lagărului. 

În suedeză. Intrarea liberă

Lasă un răspuns