Gregorian Bivolaru, aflat in Suedia, a renuntat la cetatenia romana si s-a facut apatrid
11.07.10 16:06

Liderul spiritual al Mişcării de Integrare Spirituală în Absolut, Gregorian Bivolaru, a renunţat la cetăţenia română şi este apatrid.
Surse dintre apropiaţii Gurului Bivolaru ne-au spus, în exclusivitate, că el a fost văzut în urmă cu câteva săptămâni în Franţa, la Paris, într-un local unde lua masa. „Am vorbit cu el şi au vorbit şi alte persoane, e bine şi călătoreşte foarte mult. În Suedia a renunţat la cetăţenia română şi beneficiază de un paşaport gri, de apatrid.
Asta înseamnă că se poate deplasa oriunde în Uniunea Europeană, mai puţin România. Chiar dacă a fost achitat în dosarul în care a fost acuzat de relaţii sexuale cu o minoră, nu poate veni în ţară şi nici nu cred că-şi mai doreşte asta, deocamdată“, ne-a declarat unul dintre apropiaţii lui Gabriel Bivolaru. Liderul MISA a fost arestat în 2005, fiind acuzat că a întreţinut relaţii sexuale cu o minoră, trafic de persoane şi infracţiuni asociate crimei organizate.
În martie 2005, Gregorian Bivolaru cere azil politic în Suedia, motivând că nu are încredere în obiectivitatea justiţiei române. Pe 4 aprilie 2005, poliţia suedeză din Malmö îl reţine pe Gregorian Bivolaru la orele 13, în timp ce acesta se afla la o a doua întrevedere la Biroul de Imigrări. După aceasta, Ministerul Justiţiei din România începe, prin intermediul Interpol, procedurile de extrădare. Cererea de extrădare formulată de autorităţile române împotriva lui Gregorian Bivolaru a fost respinsă de cea mai înaltă instanţă suedeză. În data de 21 octombrie 2005, a fost făcută publică decizia definitivă prin care s-a respins cererea de extrădare, după ce în data de 20 octombrie 2005 mentorul MISA a fost pus în libertate.
Gregorian Bivolaru a renuntat la cetatenia romana si s-a facut apatrid
comentarii (3 comentarii):
at 11.07.10 20:01 hahaha stared and said...
Apropiatii lui Gabriel Bivolaru v-au dat informatii despre Gregorian Bivolaru sau invers? Tare asta! Foarte credibil...at 11.07.10 21:30 karasu' stared and said...
Talibani si bivolari toti sint bineveniti in Suedia: casa, masa, totul e asigurat. Ptiu, fireati-ai dracu'...at 19.07.10 19:14 Chiper Alexandru stared and said...
Treziti-va Romani! 'Revolutia'' a fost o mare minciuna. Traim o Dictatura Ascunsa: Dictatura Masonica. CNSAS l-a scos basma curata pe Gelu Voican Voiculescu care vorbea pe un ton poruncitor Securitatii in notele sale informative vis-a vis de yogini.