Israelul, la un pas de îngheţarea relaţiilor diplomatice cu Suedia

0
87

ACUZE l Armata israeliană răpeşte şi ucide palestinieni pentru a le preleva organele – a titrat un coditian suedez

Libertatea presei a devenit un subiect de aprigă dispută între autorităţile israeliene şi cele suedeze. Tensiunile diplomatice dintre cele două state sunt la cote înalte după ce săptămâna trecută un cotidian suedez a publicat un articol care sugera că armata israeliană a răpit şi ucis tineri palestinieni pentru a recolta organe destinate transplanturilor, relatează Agerpres. Deşi ambasada suedeză în Israel s-a delimitat de conţinutul articolului, ministrul de Externe suedez, Carl Bildt, a refuzat să-l condamne, precizând că în Suedia presa se bucură de libertate. Atitudinea diplomaţiei suedeze a provocat nemulţumirea autorităţilor israeliene, care au anunţat că vor formula o plângere oficială.

Ministrul israelian de Externe, Avigdor Lieberman, a comparat poziţia guvernului de la Stockholm în acest scandal cu neutralitatea adoptată de Suedia în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, iar de ieri ziariştii suedezi nu mai sunt bineveniţi în Israel. Articolul, publicat de cotidianul Aftonbladet, se concentrează asupra cazului lui Bilal Ahmed Ghanem, un palestinian în vârstă de 19 ani ucis în 1992 în Cisiordania. Familia acestuia crede că organele tânărului au fost recoltate, lucru susţinut şi de rudele altor palestinieni ucişi de armata israeliană.




De altfel, în acelaşi articol un purtător de cuvânt militar israelian a mărturisit că armata efectuează frecvent autopsii ale palestinienilor ucişi.

http://www.gandul.info/international

Lasă un răspuns