Julian Assange ar putea fi interogat de catre Suedia la ambasada Ecuadorului din Londra

0
166


Ecuadorul a solicitat Suediei să preia în sediul ambasadei sale din Londra mărturia lui Julian Assange, fondatorul WikiLeaks, acuzat de justiţia suedeză de viol şi agresiune sexuală, a declarat luni ministrul Afacerilor Externe, Ricardo Patino, citat de AFP.
   
"Ambasadorul nostru în Suedia a început demersuri pentru a solicita statului suedez ca declaraţia lui Assange să fie luată acolo unde se află, adică la Ambasada Ecuadorului din Londra", unde acesta s-a refugiat pentru a scăpa de extrădarea în Suedia, a declarat Patino în cadrul unei conferinţe de presă alături de mama lui Julian Assange, Christine.
   
"Este cererea pe care am formulat-o, deoarece facem tot ceea ce ne stă în putere pentru a proteja viaţa lui Assange", a adăugat acesta.
   
Julian Assange, un australian în vârstă de 41 de ani, s-a refugiat de la 19 iunie în sediul ambasadei ecuadoriene de la Londra, de unde a solicitat azil politic.
   
Fondatorul WikiLeaks afirmă că se teme că, în cazul va fi extrădat în Suedia, va fi transferat ulterior în Statele Unite şi condamnat la pedeapsa capitală pentru divulgarea pe site-ul său a aproximativ 250.000 de telegrame diplomatice americane.
   
Guvernul ecuadorian a anunţat săptămâna trecută că va comunica decizia asupra cererii lui Assange după Jocurile Olimpice de la Londra, care se vor încheia la 12 august.
   
Luni, Christine Assange a fost primită timp de două ore într-o întâlnire cu uşile închise de către Patino.

Julian Assange ar putea fi interogat la ambasada Ecuadorului din Londra

Lasă un răspuns