La Institutul Cultural Român din Stockholm (Skeppsbron 20) s-a deschis expoziţia retrospectivă de acuarelă a Ligiei Podorean-Ekström.

0
133

Acuarela este rodul emoţiei, al primului impuls, al ochiului exersat să extragă, dintr-o clipire, esenţa motivului şi să analizeze instantaneu tonalităţile, raportul acestora cu limina şi să estimeze cuantumul de culoare locală ce trebuie păstrat spre a nu cădea în kitsch, prin abuz. Prin imposibilitatea de a reveni asupra tuşelor – aşa cum permite pictura în ulei – acuarela este o tehnică dificilă şi delicată, rezervată unor artişti versaţi.

Ligia Podorean-Ekström este un astfel de plastician, sensibil şi sigur pe mâna sa. Arhitect de profesie, ea s-a îndepărtat, totuşi, de maniera confraţilor – marcată de preocuparea pentru corectitudinea trasării identităţii stilistice a edificiilor, pentru  fuga perspectivală impecabil redată, pentru umbrele şi luminile figurate aproape ca la cursul de geometrie descriptivă, cu teul şi echerul – şi practică o acuarelă de interpretare, poetică şi vizionară. Fără a ignora motivul ce i-a suscitat interesul – un ţărm de apă, o pajişte, un calcan pictural prin tencuiala decojită, o panoramă urbană, un deşert african, o floare – acesta devine baza unor acorduri muzicale de mare rafinament.

Pasionată călătoare, artista se însoţeşte totdeauna de carnetul de schiţe şi trusa de culori. Iar atunci când este inspirată de un motiv nu stă pe gânduri ci se aşterne imediat la lucru, indiferent dacă este zi sau noapte, timp favorabil sau nu, dacă se află în oraş ori pe coclauri nebătute de picior omenesc, fie că este în ţinutul natal din Transilvania, fie la Bucureşti, în Muzeul Satului, fie în Egipt, Maroc, Grecia, Elveţia, Olanda, Canada, Finlanda sau Suedia, ţara de adopţiune. Rapidă în surprinderea caracteristicilor unui peisaj, adesea ea execută mici bijuterii din goana trenului sau din plutirea lină a vaporului – în expoziţie  sunt prezentate, în aceeaşi ramă, patru mici acuarele de maximă vivacitate lucrate pe puntea unei nave ce o ducea spre Finlanda. La altele există specificarea velocităţii chiar în legendă, precum „Instantanee din tren, Stockholm-Östersun” sau „Vedere din autobuz, în Egipt”. La fel ca documentariştii din secolul al XIX-lea care suportau, cu stoicism, intemperiile doar pentru a-şi finisa lucrarea în locul unde o începuseră, şi Ligia Podorean-Ekström s-a aflat de multe ori în aceeaşi situaţie, lucrând pe viforniţă, cu degetele amorţite la temperaturi sub 0° C ori, surprinsă de o ploaie torenţială, a preferat să ajungă acasă udă până la piele dar cu planşa uscată şi nepătată de stropi, ascunsă sub pelerina de ploaie, ce o folosise pentru a proteja opera şi nu pentru a se feri de apele meteorice în vreme ce  pedala, cu disperare, pe bicicletă. Titluri precum „Uragan în Alpi”, „Uragan în Muzeul Satului”, „Noiembrie în Karelia”, „Ceaţă de toamnă în nord”, „Iarna pe Râul Negru, Västerås”, „Ceaţă în Alpi”, evocă aceste momente dramatice – dar sublime prin rezultat – din cariera plasticienei. Pentru că ea este o convinsă plein-air-istă ce nu ar putea nici măcar concepe să îşi execute peisajele în atelier, din amintire sau după schiţe preliminare, insuficient aprofundate, fără a avea sub priviri motivul pentru că are nevoie de vibraţia culorilor, de sugestiile luministice pe care le dă adierea vântului prin coroanele arborilor, de schimbarea eclerajului sub acţiunea norilor, de lucirea apei şi modificările nuanţei acesteia sub acţiunea schimbărilor atmosferice. De aceea, adesea, lucrările artistei sunt creatoare de sinestezii: prin ton şi pensulaţie pot stimula simţurile precum mirosul unui buchet de flori, al pământului reavăn după ploaie, al mării furtunoase, al algelor putrezite, ori temperatura ecuatorială sau glacială, ori tactilitatea măngâioasă  a unor texturi, redate cu măiestrie.

 

mai mult : http://www.zf.ro/print/10712626

Lasă un răspuns