Magnus Hedman, fostul portar al nationalei Suediei, ruinat de o prostituata romanca

5
310


Magnus Hedman, fostul mare portar al naţionalei Suediei, şi-a distrus viaţa de familie, după ce a făcut sex cu o prostituată din România. În urma acestei aventuri, sportivul a fost părăsit de soţie şi a fost silit să plătească o amendă.

Totul s-a petrecut anul trecut, când Hedman (38 de ani), fost fotbalist la Chelsea, a participat la o petrecere cu fetiţe, încheiată cu o partidă de sex în jacuzzi. Un ziar suedez, citat de “Fanatik”, a dezvăluit că poliţia a intrat imediat pe fir şi l-a inculpat pe Hedman într-un dosar, sub învinuirea că a plătit servicii sexuale, lucru interzis în Suedia. Procurorii au adus drept dovezi jurnalul curvei din România, apelul telefonic de pe mobilul lui Hedman către o firmă de escortă şi aprecierile acuzării: “Trebuia să-ţi dai seama că femeia era prostituată, după vestimentaţia sumară, machiajul puternic şi faptul că vorbea engleza cu un accent”!

Amendat cu 360 € Sportivul susţine că n-a ştiut că femeia era damă de companie. În urma isprăvii, soţia lui Hedman, modelul Magdalena Graaf, cu care abia se împăcase, l-a părăsit. Totodată, bărbatul a fost obligat de judecători să plătească o amendă de 360 de euro.

Reţea de proxenetism condusă de un conaţional de-al nostru

Şi fotbalistul liberian Dulee Johnson (26 de ani), acum legitimat la De Graafschap (Olanda), dar care a evoluat şi în Suedia, a fost găsit vinovat, de Curtea de Apel, pentru că a plătit pentru servicii sexuale, fiind amendat cu 4.000 de euro. Printre dovezile luate în considerare de instanţă se numără mesaje text între Johnson şi două curve românce, care făceau parte dintr-o reţea condusă tot de un conaţional de-al nostru.

5 COMENTARII

  1. Romania e stat mafiot cu institutii nefunctionale condus de crima organizata. Actiunile politiei, DNA-ului, SRI-ului, se fac doar pentru spectacol si senzational, sunt sacrificati doar pioni din gruparile mafiote care racoleaza fete pentru prostitutie.

    „Am avertizat public ca Romania este in pericol sa devina un stat mafiot, iar pericolul acesta s-a transformat in realitate!”
    Ion Pitulescu – general (in rezerva)
    – fost Sef al Politiei Romane
    – lector la Facultatea de Stiinte Juridice din Universitatea de Vest Vasile Goldis din Arad
    – a publicat la Editura National cartea „Al treilea razboi mondial: Crima organizata”

    Crima organizata nu ar fi posibila la scara la care se practica, daca nu ar fi sprijinita activ de catre elemente profund corupte din randul serviciilor secrete SRI si SIE.

    Activitatile ce compun Crima Organizata (prostitutia, proxenetismul, traficul de persoane,traficul de droguri, evaziunea fiscala, etc) au un caracter secret si bine organizat, din care cauza realizeaza un impact social deosebit de negativ in multe state el constituind “cancerul perfid” care vlaguieste puterea societatii, ameninta integritatea guvernelor, determina cresterea taxelor care se adauga la pretul marfurilor, pericliteaza siguranta si locurile de munca ale cetatenilor, aduce daune agentilor economici aflati in competitie, controleaza prin forta banilor sindicatele, in final realizand o puternica influenta in sfera economicului, socialului si mai ales politicului

    Romania – primul exportator de prostitutie din Europa

    In Romania traficul de persoane este o politica de stat si un comert modern care alimenteaza coruptia si crima organizata. Nu exista judet, oras, chiar comuna in care temutii interlopi sa nu-si faca propria lege. Minorii devin o victima sigura in plasa acestor infractori pentru care banul este singura lor religie. Zeci de mii de fetite, copile inca, au fost transformate dupa 1990 in sclave sexuale si scoase peste granite sau traficate intern. Politia de frontiera “monitorizeaza” de peste 20 de ani, insa rezultatele sunt impresionante doar in statistici. In fiecare oras din Romania, tentaculele criminalitatii economico-financiara si chiar cea organizata au anihilat, din start, politicieni, colonei si generali de politie, judecatori.

    Grupurile politico-economice de inspiratie mafiota, cu legaturi în lumea interlopa, lupta de ani buni de zile sa controleze statul român.Istoria lor este lunga si porneste chiar dinainte de decembrie 1989. În atâtia ani au ajuns sa controleze oameni politici din toate partidele, oameni din politie, din procuratura, si, din pacate din justitie. Aceste grupari mafiote n-au aparut peste noapte si au mai încercat sa preia controlul ori de câte ori au simtit ca statul este slab. In acest moment au ajuns sa aibe putere sa fabrice si sa controleze dosare, sa declanseze anchete sau chiar sa le opreasca brusc Singura solutie pentru eradicarea acestui cancer social, este luarea de atitudine publica si exercitarea de presiuni asupra politicienilor alesi pentru a ne servi si reprezenta. Cu cat mai multi oameni isi cunosc si exercita drepturile date de Dumnezeu la libertate de constiinta si exprimare, cu atat mai greu le va veni acestor viermi gaunosi sa-si faca treaba lor murdara

    Principalele brate ale caracatitei mafiote din Romania sunt justitia si politia care sunt roase de cancerul coruptiei. Romania este raiul clanurilor de interlopi autohtoni protejati de justitie (care se afla sub papucul politicienilor corupti) si de politie.Inhaitarea politiei din Romania cu clanurile mafiote, cu interlopii, protectia, favorizarea si acoperirea lor este o realitate, este un fenomen de masa, in toata tara, inclusiv in judetul Arges. Politisti, procurori, judecatori, sunt „cumparati” sistematic ca sa serveasca mafia

    Crima organizata cauta in mod constant afaceri legitime care pot fi folosite ca o acoperire.În spatele unor firme din judetul Arges care ofera locuri de munca pentru tinere, se ascund de fapt retele specializate în racolarea de fete care sfârsesc prin a se prostitua.
    Aceste firme sunt folosite drept paravan, pentru a sustine activitati ilegale, pentru a spala banii, dar si pentru ca liderii mafioti sa fie vazuti drept antreprenori de succes.
    Pe langa aceste firme, in stransa legatura cu ele, in orasul Curtea de Arges exista mai multe grupari mafiote care actioneaza subversiv si conspirativ in tara si strainatate (grupari mafiote indestructibile conduse de politia mafiota locala, care invoca motivul necunoasterii in legatura cu aceste bande) si care cu complicitatea taximetristilor locali, racoleaza, transporta si plaseaza fete pentru prostitutie, fete care ulterior sunt traficate extern(cele mai multe in nordul Italiei)

    Conform datelor oficiale detinute de autoritatile italiene, in Roma 85% dintre prostituate sunt romance,in Milano 8 din 10 prostituate sunt romance. In Danemarca, Romania este tara cu cele mai multe prostituate si potrivit Europol, Eurojust, The Times, CNN, primul exportator de prostitutie din Europa este Romania.Fara complicitatea politiei, aceasta performanta negativa nu ar fi posibila

    jurnalul.ro/special/special/comisar-de-politie-sluga-unui-peste-502765.html
    ziarulprofit.ro/archives/14988
    evz.ro/detalii/stiri/comisar-sef-judecat-pentru-favorizarea-infractorului-952994.html

    Geert Wilders, parlamentar olandez: „România si Bulgaria ar trebui sa fie excluse din UE din cauza nivelului înalt de coruptie si nereguli care le fac nepotrivite cu calitatea de membru UE”
    Germania:“Coruptia in Romania este o problema ingrijoratoare.Nu este o aparitie sporadica ci mai degraba un fenomen sistematic”.
    Israel: „Coruptia din România este o boala nationala”.
    „Crima si cultura – relevanta perceptiilor coruptiei pentru prevenirea criminalitatii” (studiu al CE):
    “In cazul Romaniei se poate vorbi de o cultura generalizata a coruptiei. Romania este un exemplu special, pentru ca in acest caz se poate vorbi de o cultura generalizata a coruptiei. Cetatenii considera coruptia ca mod normal de a rezolva lucrurile. Acest mod de a gandi si de a actiona este adanc inradacinat in atitudinile morale, conceptuale si practice ale vietii de zi cu zi.
    Romanii au perceptia unui fel de „ansamblu mafiot” deasupra legii, in care sunt agregate interese multiple din toate palierele societatii: politica, politie, magistratura”

  2. obiectiv my ass. ai uitat mah obiectiv de unde ai plecat , asa ca si tu din aceeasi padure cu uscaciuni ;)))
    te.a batut si pe tine foamea in gat rau la romania ca si altiii , de va urati tata care ati supto si pamantu vostru stramosesc .
    nu va mai place romania ahh ? poate va place vecinu ahmed si jamila care de cateva ori pe zi auzi langa calorifer…oa oau oau oaaa oaaa :))

  3. Apel pt toti romanii certati cu foamea in stomac si ura fata de fratii lui : Cum te poti numi roman cand iti urasti tara mama ???
    pot sa raspund eu in locul vostru : e simplu , sunteti bastarzi :)))

  4. Intotdeauna trebuie sa ai respect fata de tara natala si de tara unde traiesti,tara care te-a adoptat. Restul sunt povesti, frumoase sau urite, cu care suntem obligati sa traim. Si fiecare trebuie sa-si asume faptele, vezi articolul de mai sus, gresesti-platesti, este normal. Si coruptie, sub diverse forme, pe fata sau voalat, bine mascata, e peste tot, inbraca forme dintre cele mai nebanuite, dar cine sta sa vada toate lucrurile astea?

Lasă un răspuns