Medicii pleacă în Suedia

0
96


Doi medici rezidenti, sot si sotie care îsi desfăsurau activitatea la Centrul de Primiri Urgente din cadrul Spitalului Roman au plecat să lucreze în Suedia. Alis si George Fusneică, rezidenti în anul patru în domeniul medicinei de urgentă au ales să profeseze în Suedia, unde nu doar salariile sînt motivante ci si posibilitatea de a lucra într-o clinică modernă, bine dotată si cu un program destul de lejer în comparatie cu Spitalul Roman. Cei doi medici nu erau angajati ai unitătii sanitare romascane, lucrînd în baza unui contract încheiat cu institutia, doar pentru efectuarea gărzilor. Managerul Spitalului Roman, medicul Mircea Coadă a declarat că lipsa de personal medical devine tot mai acută la unitatea sanitară romascană. Tinînd cont de adresabilitatea extrem de ridicată de la Centrul de Primiri Urgente, în această perioadă, cu peste 120 de solicitări pe zi, conducerea spitalului a trebuit să găsească în timp record solutii pentru înlocuirea celor doi medici. „Este un serviciu foarte greu, mai ales că îngrijirile trebuie acordate de către medici cu competentă în medicina de urgentă. Medicii din sectii preiau bolnavii de la CPU, însă rolul medicului urgentist este unul primordial. Asta înseamnă si aglomerarea medicilor din sectii care vor trebui să se ocupe si de pacientii din CPU si nu este deloc comod. Mai ales că sectiile sînt aglomerate, iar gărzile sînt dificile. Ne-am gîndit cum să rezolvăm problema si solutia a venit. Medicul Claudia Dumitrasc de la Ambulanta Roman si medicul de familie RalucaTimofte, ambii avînd competentă în medicina de urgentă au răspuns afirmativ solicitării noastre“, a declarat doctor Mircea Coadă, managerul Spitalului Roman. În ultimul an, alti doi medici rezidenti au plecat în Franta si Italia.

Medicii pleacă în Suedia – Monitorul de Neamt si Roman 

Monitorul de Neamt si Roman Jul 21, 2011

Doi medici rezidenti, sot si sotie care îsi desfăsurau activitatea la Centrul de Primiri Urgente din cadrul Spitalului Roman au plecat să lucreze în Suedia.

Lasă un răspuns