Moarte suspectă a patru bătrâni suedezi, după vaccinarea împotriva gripei porcine

0
128

Decesul unor bătrâni, la câteva zile după ce le-a fost administrat vaccinul împotriva gripei A H1N1, a condus la investigaţii în Suedia pentru a se stabili dacă moartea lor a fost provocată de acest vaccin, relatează site-ul thelocal.se.

O femeie în vârstă de 74 de ani din nordul Suediei a murit vineri, la patru zile după a fost vaccinată împotriva gripei , fiind integrată în grupa pacienţilor cu risc crescut, deoarece suferea de boli de inimă şi plămâni.

"Trebuie să tratăm acest caz cu seriozitate şi să investigăm ce s-a întâmplat", a declarat doctorul Markus Kallionen.

O altă femeie, în vârstă de 90 de ani, a murit, de asemenea, după ce i-a fost administrat vaccinul, potrivit cotidianului Expressen, în timp ce în prezent, autorităţile investighează circumstanţele în care au decedat alţi doi pacienţi, un bărbat în vârstă de 50 de ani cu probleme cardiace şi o femeie cu o boală musculară acută.

"Este important să precizăm că sufereau de boli însoţite de complicaţii", a declarat pentru agenţia de presă TT Gunilla Sjolin Forslund, din cadrul Agenţiei Suedeze pentru Medicamente. "Încă nu ştim dacă aceste decese au legătură cu vaccinul", a adăugat ea.

Suedia a lansat la 12 octombrie un program de vaccinare în masă în intenţia de a controla pandemia de gripă A H1N1, care a provocat îmbolnăvirea a 198 de persoane în această ţară.

Lasă un răspuns