Modelul suedez între mit şi realitate

0
431


(fragmente) Mă voi opri în rândurile de faţă asupra tipului nord-european, în speţă „modelul suedez”. Mărturisesc că am putut analiza îndeaproape, în mai multe rânduri şi împreună cu factori înalt responsabili, pe lângă economia Suediei, atât economia Finlandei cât şi pe cea a Danemarcei, ceea ce îmi îngăduie, poate, unele consideraţii mai consistente şi comparative. Oricum, o sursă fundamentală de documentare astfel a rămas lectura atentă şi diversificată. Am ales „modelul suedez” şi întrucât prin 1990-1993, la noi – şi unii specialişti şi preşedintele de atunci al Romîniei – vorbeau intens despre implementarea „modelului suedez” în economia noastră. Nu pot să spun că sunt împotriva modelelor, avem nevoie de modele, pentru a ne raporta la ceva, pentru a compara real, pentru a face proiecţii, scenarii, pentru a valorifica experimente demonstrate ca bune. Dar, în general, am rezerve cu privire la implementarea „otova” a unui model sau altul într-o economie, fiind diferite, la model faţă de tara de proiecţie, educaţia, condiţiile concrete de evoluţie, circumstanţele, ceea ce evident că este în măsură să scadă randamentul social al procesului. Iată, dar, de ce am ales să examinez mai îndeaproape modelul suedez de dezvoltare şi să subliniez, după caz, posibile „evoluţii” şi involuţii ale sale în condiţiile unei prezumtive proiecţii pe economai românească. Concluziile acestui demers le voi releva la final.

 …. Suedia are, actualmente, o suprafaţă aproape dublă comparativ cu cea a României (441.614 km2) şi o populaţie de 3 ori mai mică (circa 7,8 milioane locuitori). De origine germanică, cu excepţia a peste 8.500 laponi care trăiesc nordul ţării, populaţia Suediei este, firesc – având în vedere datele menţionate pentru suprafaţă şi locuitori – puţin densă, în medie circa 20 de locuitori pe kmp şi deloc omogenă din acest punct de vedere. Nordul ţării, care se mai numeşte „deşertul suedez”, este aproape „gol de oameni”, circa 2-3 locuitori pe kmp, de exemplu, în „Lan de Norrbatten”, faţă de 150 locuitori pe kmp în Malmohus, „ţara meridională”. Guvernul suedez s-a străduit şi se străduieşte să atenueze această disparitate generatoare de dezechilbre – între un nord clar insuficient dezvoltat şi un sud care reuneşte partea majoritară a populaţiei urbane şi rurale. De altfel, concentrarea populaţiei în oraşe a ridicat decidenţilor suedezi probleme dificile de urbanism, pe care le-au rezolvat începând din 1920. Ca atare, oraşele cele mai importante, Stockholm şi Goteborg, mai ales, au fost flancate de mai multe orăşele noi ale căror funcţiuni industriale, comerciale, intelectuale, rezidenţiale au reţinut mulţi locuitori şi au diminuat „fastidioasa migraţie cotidiană între domicilii şi locurile de muncă”, cum afirmă unii analişti suedezi. Mai mult, arhitectura acestor noi orăşele a demonstrat şi demonstrează o deosebită creativitate, respectându-se cadrul natural, cu care s-a îmbinat şi se îmbină, în mod fericit, modernul, modernitatea. Mai trebuie spus că populaţia Suediei are o rată de mortalitate redusă şi o rată de natalitate care a scăzut cu regularitate în anii 1960-1970, dar şi mai apoi. Ca urmare, populaţia în general a fost şi este în curs de îmbătrânire notabilă… Pentru a atenua efectele acestei tendinţe, Suedia, care a furnizat în decursul secolului XIX un puternic curent de emigrare, spre Statele Unite mai ales, a devenit, tot mai evident, o ţară imigratoare, urmărindu-se ca noii veniţi să compenseze de fapt penuria de mână de lucru.

articol complet la :

Rondul de Sibiu – Modelul suedez între mit şi realitate

Lasă un răspuns