Musulmanii din Suedia vor fi chemaţi la rugăciune din minarete

0
219

Muezinul de la moscheea Botkyrka de la periferia Stockholmului a primit acceptul să cheme musulmanii la rugăciune din minarete. Experţii consideră că s-a creat un precedent pentru întreaga Europă. Numărul imigranţilor, care propovăduiesc Islamul, devine tot mai mare în Europa.

În mare parte, obiceiurile lor intră în contradicţie cu tradiţiile locale şi chiar cu legislaţia. Până acum, în Suedia nu au existat conflicte importante legate de religie. Permiţând chemarea publică la rugăciune, autorităţile suedeze par a vrea să avertizeze în legătură cu apariţia unor situaţii de criză. Doar metoda aleasă de ele este stranie, consideră expertul rus Roman Silantiev.

„Din punct de vedere tehnic, această situaţie nu are sens. Anunţarea musulmanilor cu privire la începerea rugăciunii se poate face în epoca telefoanelor mobile fără a se striga din minarete. În majoritatea cazurilor, musulmanii ştiu foarte bine când trebuie să meargă la rugăciune”.

Însă precedentul s-a creat. Musulmanii nu doar din Suedia, ci şi din alte ţări europene pot de acum să insiste pe îndeplinirea ritualurilor lor într-o formă obişnuită pentru ei. Autorităţilor europene le va fi tot mai greu să împiedice acest proces, consideră politologul Aleksei Makarkin.

„Acele ţări europene, în care populaţia este majoritar creştină, îşi pierd treptat identitatea religioasă. Pretutindeni se înregistrează o criză de identitate religioasă”.

În vechi mănăstiri europene se deschid restaurante şi hoteluri, iar bisericile catolice abandonate din Franţa sunt transformate în moschei. Tinerii europeni se jenează de credinţa strămoşilor. Iar adepţii Islamului, dimpotrivă, îşi revendică drepturile tot mai tare şi mai insistent, consideră Leonid Siukianen, specialist în dreptul Sharia.

„Musulmanii sunt acum o componentă importantă a vieţii sociale, economice şi politice din Europa. Europenii trebuie să găsească formule de coexistenţă cu Islamul, care să permită păstrarea identităţii culturale europene, menţinerea standardelor drepturilor şi libertăţilor omului. Acest lucru depinde, fireşte, nu doar de europeni, ci şi de musulmani”.

Cât ajută tactica compromisurilor faţă de comunităţile islamice la soluţionarea divergenţelor dintre religii şi culturi? Deocamdată se poate vorbi doar despre criza politicii europene a multiculturalismului.

Musulmanii din Suedia vor fi chemaţi la rugăciune din minarete

Lasă un răspuns