Nasul.TV ne plagiaza niţel. Nu ne suparam, îi simpatizam pe cei trei muschetari, Morar, Cartianu si Turcescu :)

0
4

 Guvernul României cerşeşte bani de la suedezi | “Ne luăm ţiganii înapoi dar daţi-ne bani să-i întreţinem. Altfel, păstraţi-i sănătoşi!” (titlul nostru de ieri)

Suedia este pe cale de a ajunge la un acord cu România prin care se angajează să ne sprijine în soluționarea celor mai presante probleme sociale pe care le are țara noastră, relatează thelocal.se.

Ministrul Sănătății și Protecției Sociale din Suedia lucrează la proiectul acordului de cooperare privind rezolvarea problemelor cu care se confruntă cele mai vulnerabile categorii de cetățeni români, o înțelegere oficială urmând a fi semnată în această vară.

tiggare_2_992

„Nu este scris în piatră încă dar ambele țări și-au anunțat interesul de a iniția cooperarea pe probleme sociale, mai ales în ceea ce privește drepturile copilului și educația. România este foarte interesată de modul în care Suedia își organizează sistemul de protecție socială”, a declarat Martin Valfridsson, coordonatorul special al Guvernului suedez.

Rovana Plumb, ministrul Muncii și Protecției Sociale s-a întâlnit în Ianuarie cu omologii săi suedezi Åsa Regnér și Annika Strandhäll pentru a discuta potențiala colaborare dintre cele două state.

„România este o țară destul de săracă, municipalitatea nedispunând de aceleași resurse ca în Suedia. Este loc de îmbunătățire în ceea ce privește problemele sociale, dar există și ambiția de a le rezolva mai eficient”, a mai spus Valfridsson.

mai mult la :

http://www.nasul.tv/guvernul-romaniei-cerseste-bani-de-la-suedezi-ne-luam-tiganii-inapoi-dar-dati-ne-bani-sa-i-intretinem-altfel-pastrati-i-sanatosi/

Lasă un răspuns