“Nu cred că am asistat încă la ce este mai rău legat de Spania şi Grecia”, susţine ministrul suedez de finanţe

0
257

Criza din zona euro se va agrava şi Grecia ar putea ieşi din uniunea monetară într-un an de zile, a declarat sâmbătă ministrul suedez de finanţe, Anders Borg, într-un interviu acordat radioului public suedez şi citat de France Presse.

"Nu cred că am asistat deja la ceea ce este mai rău în ţări ca Spania şi Grecia. (Aceste ţări) au probleme atât de grave încât Europa se va afla într-o postură dificilă în următoarele şase până la 12 luni", a avertizat Borg.

Ministrul suedez de finanţe, a cărui ţară nu face parte din zona euro, a declarat că nu ar fi surprins dacă Grecia se va vedea nevoită să părăsească zona euro într-un viitor previzibil. În opinia sa, chiar în cazul unui "sprijin amplu" faţă de această ţară în Europa, "nu se poate exclude posibilitatea ca Grecia să se găsească în situaţia de a părăsi (zona) euiro în şase, nouă sau 12 luni".

"Băncile din Europa sunt pregătite pentru problemele cu Grecia", a spus el, recunoscând că lucrurile ar putea deveni "mult mai complicate în Europa".

Sindicatele din această ţară au protestat sâmbătă după-amiază la Salonic, al doilea oraş ca mărime al ţării, împotriva noilor măsuri de austeritate pe care le are în vedere guvernul condus de conservatorul Andonis Samarás.

“Nu cred că am asistat încă la ce este mai rău legat de Spania şi Grecia”, susţine ministrul suedez de finanţe

Lasă un răspuns