O firma suedeza vrea sa faca o fabrica de prelucrare a crustaceelor la Brasov

0
51


Investiţia s-ar ridica la două milioane de lei şi s-ar crea 400 de locuri de muncă
     Un investitor suedez este interesat să deschidă la Braşov un centru de prelucrare a crustaceelor, a anunţat consilierul local Mircea Boriceanu, precizând că investiţia s-ar ridica la aproximativ două milioane de lei. Potrivit acestuia, fabrica ar urma să creeze aproximativ 400 de locuri de muncă.
     Reprezentanţii firmei trebuie însă convinşi că Braşovul reprezintă cea mai potrivită alegere. De aceea Boriceanu a anunţat consilierii locali de această oportunitate şi i-a invitat să găsească împreună soluţii pentru ca investitorul să nu aleagă altă localitate.
     Consilierul con­servator braşovean a mai spus: "Ar trebui să identificăm acest perimetru de 3.000 de metri pătraţi de care dânsul are nevoie în desfăşurarea activităţii, care să fie al nostru şi să i-l concesionăm pe o perioadă de 49 de ani cu preemţiune de vânzare către dânsul în condiţiile în care investiţia se ridică la 2 milioane de lei. Apoi ar trebui să încercăm să îi facilităm unele scutiri de impozite pe o anumită perioadă".
     Investitorul suedez este aşteptat la Braşov la sfârşitul acestei luni, când va discuta cu reprezentanţii municipalităţii şi va face vizite în locurile în care investiţia s-ar preta. Potrivit lui Boriceanu, suedezii mai deţin centre de prelucrare a peştelui în Bulgaria, Letonia, Maroc şi Suedia.

O firma suedeza vrea sa faca o fabrica de prelucrare a crustaceelor la Brasov 

Lasă un răspuns