O firmă suedeză vrea să producă energie termică la Galaţi prin arderea deşeurilor

0
228


Primarul municipiului Galaţi, Dumitru Nicolae, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că o firmă din Suedia este interesată să investească, la Galaţi, într-o centrală pentru producerea de energie termică prin arderea deşeurilor. Potrivit lui Nicolae ar fi vorba de o investiţie de aproximativ 100 milioane euro dacă forul legislativ local va aproba demararea unui astfel de proiect.
"Ei într-o lună vin să încheie contractul, eu trebuie să bag în Consiliul Local ca să fie de acord cu această treabă şi să mergem înainte. Ar fi vorba de un parteneriat public privat cu firma Usitall din Suedia. La peste 100 milioane euro s-ar ridica investiţia", a declarat primarul. Nicolae a precizat că de la data semnării contractului lucrările la centrală s-ar finaliza în curs de doi ani.

Primarul Dumitru Nicolae s-a aflat pentru câteva zile în Suedia, în localitatea Linkoping unde funcţionează o astfel de centrală. "La ei deşeurile combustibile nu merg la groapa de gunoi ci merg într-o instalaţie, unde se ard într-un fel de cazane, arzătoare, iar căldura e folosită la încălzirea oraşului. Singura problemă e că nu prea au ce face cu căldura vara, au un sistem să o folosească şi vara. Suntem în discuţii cu ei. Din păcate noi nu avem bani să facem o astfel de instalaţie… Acum două săptămâni cei de la firmă mi-au mai făcut o vizită. Ei proiectează, execută şi după aceea se ocupă de exploatare în colaborare cu noiŢ, a explicat primarul.

Dumitru Nicolae nu a putut spune însă la cât s-ar ridica costul căldurii furnizate gălăţenilor prin implementarea unui astfel de sistem. El a precizat totuşi că în niciun caz nu va fi un preţ mai mare decât cel practicat în prezent la Galaţi. AGERPRES

….

O firmă suedeză vrea să producă energie termică la Galaţi

Lasă un răspuns