Oamenii de ştiinţă cer stabilirea unor noi categorii ale premiilor Nobel, informează presa din Suedia

0
240

Zece cercetători şi ingineri au adresat o scrisoare Fundaţiei Nobel, cerând introducerea a noi categorii în rândul prestigioaselor premii ştiinţifice, astfel încât să fie recompensate şi cercetări aplicate, din domenii ca genetica ori ştiinţele mediului, informează presa din Suedia.

 

Comitetul Nobel ar putea ajunge să ignore inovaţiile în domeniile sănătăţii publice, geneticii şi ştiinţelor mediului, deoarece aceste cercetări nu se încadrează foarte exact în categoriile existente, se arată în apel. „Dacă Organizaţia Mondială a Sănătăţii ar reuşi eradicarea malariei, de exemplu, această realizare nu s-ar califica pentru niciunul dintre premiile existente”, menţionează scrisoarea.

Grupul, care-l include pe Tim Hunt, laureatul Nobel în Medicină din 2001, sugerează adăugarea unor astfel de categorii precum mediul sau sănătatea publică, acestea fiind destinate a recompensa ştiinţa aplicată, iar nu cercetările de bază în aceste domenii.

Premiul Nobel pentru mediu ar putea fi acordat pentru „sucese în promovarea conservării mediului, ameliorării schimbărilor climatice sau reducerii pierderilor biodiversităţii”, susţine grupul, în vreme ce premiul pentru sănătate publică ar putea servi recunoaşterii rezultatelor în domeniul sănătăţii la nivel global. Grupul sugerează şi reformarea unor categorii existente, precum „medicina sau fiziologia”, fie prin acceptarea eligibilităţii cercetătorilor din alte domenii biologice, fie prin adăugarea de noi premii…..

http://www.newsin.ro/

Lasă un răspuns