Pastorul suedez acuzat de propovaduirea urii impotriva homosexualilor a fost achitat!

0
3

Curtea Suprema din Suedia l-a achitat in dimineata zilei de 29 noiembrie pe pastorul Åke Green de toate acuzatiile. Pastorul fusese acuzat ca a jignit si a a aratat lipsa de respect fata de comunitatea homosexuala si bisexuala prin discursurile sale inspirate din Biblie. Prin aceasta sentinta, Curtea Suprema a anulat verdictul anterior emis de Curtea de Apel la 11 februarie prin care pastorul era gasit vinovat de acuzele ce i se aduceau.

 

Presedintele comisiei de judecata Johan Munck a declarat ca noul verdict a fost dat in concordanta cu alte decizii anterioare ale Curtii Europene de Justitie de la Strasbourg: “Daca Ake Green ar fi fost condamnat din cauza predicii sale, atunci probabil ca Suedia ar fi contrazis deciziile anterioare ale Curtii Europene de Justitie.”

Dl. Munck a mai declarat televiziunilor suedeze ca legea nu poate fi aplicata in cazul acestor acuze (”lipsa de respect” si “jignire”) si ca se putea face o greseala de exprimare in acest context. Legea suedeza nu face uz de jurisprudenta, adica nu tine cont de procesele precedente, insa in verdict s-a mentionat ca “este probabil ca Curtea Europeana de Justitie sa gaseasca verdictul ‘vinovat’ in cazul lui Ake Green o incalcare a Conventiei Drepturilor Omului”.

Remarcabil si inedit in acest caz este luarea in considerare a unor norme care nu tin de legislatia suedeza. Organismul care voteaza si revizuieste legile in parlamentul suedez, “Lagrådet”, nu mentioneaza respectarea decat a Constitutiei Suediei si a legilor suedeze. Luarea in considerare a eventualelor urmari in spectrul international denota o mai mare atentie a Curtii Supreme fata de respectarea drepturilor omului si fata de imaginea Suediei in Europa

Lasă un răspuns