Poeta Liliana Ursu la Salonul de poezie de la ICR Stockholm

3
411

Stockholm, 12 mai 2009. Salonul de poezie de la ICR Stockholm îşi încheie seria de programe din această primăvară cu o întâlnire între poeţii Liliana Ursu şi Kjell Espmark. Evenimentul va avea loc miercuri, 27 mai, la ora 18.30.

Această serie de întâlniri între poeţi români şi suedezi a fost iniţiată în februarie 2008, devenind în scurt timp unul dintre cele mai populare programe ale institutului. Printre poeţii români invitaţi de la lansare şi până în prezent s-au numărat Ana BlandianaNina Cassian, Denisa Comănescu, Daniela Crăsnaru, Adela Greceanu, Claudiu Komartin, Dan Sociu şi Elena Vlădăreanu. Salonul de poezie a fost remarcat în repetate rânduri de presa suedeză: poeta Marie Lundquist a salutat public „invazia poeţilor români”, iar cotidianul Svenska Dagbladet a declarat România „o ţară cu o poezie strălucită”.

Liliana Ursu (n. 1949) este poet, romancier, jurnalist şi traducător. De la debutul în 1977 a publicat optsprezece titluri în limba română, o parte dintre acestea fiind traduse în diverse limbi. Primul său volum de versuri apărut în limba engleză, The Sky Behind the Forest (1997), a fost nominalizat la Oxford’s Weidenfeld Prize. De-a lungul carierei sale literare, Liliana Ursu a fost de două ori conferenţiar Fulbright şi a predat creative writing la diverse universităţi americane, printre care Universitatea din Louisville şi Universitatea Bucknell din Pennsylvania. Ultimul său volum de versuri, Lightwall (Zephyr Press 2009), a apărut întâi în limba engleză, în traducerea autoarei şi a lui Sean Cotter.

În cadrul Salonului de poezie de la ICR Stockholm, Liliana Ursu îşi va prezenta propriile poeme, dar şi antologia bilingvă cu poeţi sibieni Treasury of the City / Visteriile cetăţii (Ed. Institutului Cultural Român 2008), a cărei traducere a realizat-o împreună cu Adam Sorkin.

Liliana Ursu a mai vizitat Suedia în 2008, când a participat la Festivalul Internaţional de Poezie de pe insula Gotland.

 

Kjell Espmark (n. 1930) este scriitor şi critic literar, membru al Academiei Suedeze din 1981 şi Preşedinte al Comitetului Nobel timp de şaptesprezece ani. Încă de la începutul carierei sale literare, Kjell Espmark a urmărit în paralel două direcţii aparent distincte: lirica şi cercetarea literară. De-a lungul timpului, cele două domenii s-au influenţat şi impulsionat reciproc, astfel încât amplele sale studii literare sunt greu de disociat de volumele de versuri ce nu se lasă încadrate într-un anumit curent literar. Opera lui Kjell Espmark a fost distinsă cu numeroase premii, printre care Premiul Övralid (1974). Premiul pentru literatură al cotidianului Svenska Dagbladet (1975), Premiul Bellman (1985), Premiul Kellgren (1998) şi Marele Premiu al Academiei De Nio (2000). Cel mai recent volum de versuri al său, Calea lactee (2007), care urmăreşte diverse destine umane din antichitate până în prezent, a fost descris ca fiind îngemănarea perfectă între poezie şi istoria literaturii.

În limba română i s-au tradus volumele Uitarea (trad. Angela Martin, Ed. Institutului cultural român 2003), Premiul pentru literatură: un secol cu Nobel (trad. Carmen Nicolaescu, Ed. Institutului Cultural Român 2003), Scris în piatră: poeme (selecţie şi traducere de Gabriela Melinescu şi Dan Shafran, Ed. Fundaţiei Culturale Române 2003) şi Călătoria lui Voltaire (trad. Angela Martin, Ed. Fundaţiei Culturale Române 2006).

Persoană de contact: Eva Leonte, coordonator de proiect, tel +46 8-20 74 06, email: eva.leonte@rkis.se.

3 COMENTARII

  1. Ma numesc Nechita Alexandra, am avut contact in urma cu 4 ani cu scriitoarea Liliana Ursu, am facut schimb de adrese de email, am incercat sa ii rescriu insa adresa nu mai este valabila. Exista posibilitatea sa imi comunicati o nou adresa de email pe care d-na Liliana o are in prezent? Am citit ca ati avut contact cu dumneaei si va rog daca ma puteti ajuta.

    Va multumesc frumos,
    O zi cu soare,
    Nechita Alexandra

  2. Stimate doamne/domni,

    Sunt o fosta colega de a Lilianei Ursu (atat de facultate cat si de la ONT). Avem, de asemenea, multe lucruri in comun, pe care le stim doar noi doua. Nu am mai vazut-o din 1987 (ne-am intalnit atunci la un spectacol al Circului Bucuresti). As dori sa iau legatura cu ea. Daca nu este posibil a mi se transmite mie adresa ei de e-mail, atunci poate i-o puteti transmite Dvs. pe a mea. Stiu ca va cer mult, dar va asigur ca ne-ati face amandurora o favoare. Va multumesc mult.
    Diana Lucia Zotescu (fosta Paunescu)

  3. Stimate doamne/domni,

    Sunt o fosta colega de a Lilianei Ursu (atat de facultate cat si de la ONT). Avem, de asemenea, multe lucruri in comun, pe care le stim doar noi doua. Nu am mai vazut-o din 1987 (ne-am intalnit atunci la un spectacol al Circului Bucuresti). As dori sa iau legatura cu ea. Daca nu este posibil a mi se transmite mie adresa ei de e-mail, atunci poate i-o puteti transmite Dvs. pe a mea. Stiu ca va cer mult, dar va asigur ca ne-ati face amandurora o favoare. Va multumesc mult.
    Diana Lucia Zotescu (fosta Paunescu)

Lasă un răspuns