Poezia lui Ioan Es. Pop, apreciata in Suedia

0
236

Volumul de versuri Ieud utan utgång (Ieudul fără ieşire, traducere de Dan Shafran, Editura Tranan, 2009) a fost recenzat cu entuziasm de cotidienele „Svenska Dagbladet” şi „Helsingborgs Dagblad”, precum şi de Radiodifuziunea suedeză. De asemenea, Ieud utan utgång a stârnit discuţii pe diverse bloguri literare suedeze (Bodil Zalesky, blogul scriitorului Thomas Nydahl, Sondera, Den långsamma bloggen).

Presa literară a remarcat la unison forţa poemelor lui Ioan Es. Pop: „Claustrarea este un motiv central la poetul român Ioan Es. Pop, dar poemele în sine oferă o ieşire. Mulţumită lor, realitatea ne apare cu totul nouă. La câte poeme nu depinde totul de ton? Dacă tonul este credibil, dacă textul crede în el însuşi, cititorul este prins în mrejele lui. Tonul poeziei lui Ioan Es. Pop este unul care nu dă greş”, scrie criticul literar Erik Bergqvist de la „Svenska Dagbladet”. Comentariile lui Kristofer Folkhammar de la „Helsingborgs Dagblad” se îndreaptă în aceeaşi direcţie: „Ieudul fără ieşire este format din poeme frumoase şi laconice despre claustrare, poeme cu efect întârziat. (…) Scrise într-un stil aparent simplu, la o primă privire încremenite, poemele îmi pătrund pe nesimţite în minte, zguduindu-mă cu forţa lor. Pentru că această austeritate ascunde în sine o violentă forţă claustrofobă.” Jurnalista Bodil Zalesky receptează volumul într-un mod similar: „Poemele lui Ioan Es. Pop induc cititorului o tensiune sufletească cumplită, pur şi simplu îţi iau respiraţia.” În emisiunea Obs a Radiodifuziunii suedeze, scriitorul Henrik Nilsson comentează astfel: „În poemele lui Pop domină un sentiment de claustrare care poate fi asociat cu îngrădirile impuse de dictatură. Totuşi, nu cred că că aceste poeme trebuie interpretate politic, întrucât cuprind referinţe mitologice şi existenţiale mai presus de epoci şi de orânduiri politice anume.”

Poezia lui Ioan Es. Pop, apreciata in Suedia

Lasă un răspuns