Procesul de la Teheran este un act împotriva întregii UE, avertizează preşedinţia suedeză

0
230

Judecarea la Teheran a unei studente franceze şi a doi angajaţi ai ambasadei Franţei şi Marii Britanii constituie un act împotriva întregii Uniuni Europene şi va fi tratată în consecinţă, a declarat preşedinţia suedeză a UE, relatează AFP.

"O acţiune împotriva unei ţări, împotriva unui cetăţean sau a personalului unei ambasade UE este considerată o acţiune împotriva întregii UE şi va fi tratată în consecinţă", a avertizat preşedinţia.

"UE va urmări cu atenţie procesul şi cere eliberarea rapidă a persoanelor", potrivit declaraţiei.

Procesul celor trei a început sâmbătă, potrivit agenţiilor iraniene. Persoanele respective sunt judecate pentru spionaj sau pentru instigare la revoltă după realegerea contestată a preşedintelui Mahmoud Ahmadinejad. NewsIn

Lasă un răspuns