Rachetele suedeze, în raza tricolorilor

0
102

„Se putea şi mai rău”, a fost reacţia oamenilor de tenis de la noi, după tragerea la sorţi a barajului pentru menţinerea în Grupa Mondială a Cupei Davis.

În calea echipei de tenis a României, sorţii au scos ieri reprezentativa Suediei.
 
Cele două formaţii s-au mai întâlnit o singură dată în Cupa Davis, acum 30 de ani, în semifinale. Pe locul 19 în ierarhia competiţiei, tricolorii nu au mai fost capi de serie şi vor fi nevoiţi să joace în deplasare partida cu nordicii. „Mă bucur că am evitat Franţa, Serbia şi Elveţia. Regret că nu jucăm acasă, unde ne-am fi putut alege zgura ca suprafaţă de joc. Aşa, vom juca probabil pe o suprafaţă rapidă, ceea ce e un dezavantaj pentru noi”, a mărturisit Andrei Pavel, căpitanul nejucător al României, pe care îl bate gândul să joace din nou.
 
„Ar fi fost bine să evolueze Pavel. Trebuie să ne descurcăm însă şi fără el. Dacă echipa va fi motivată corespunzător, cred că putem bate Suedia”, ne-a declarat ieri Ruxandra Dragomir, preşedintele FRT.

Cele mai cunoscute „rachete” ale Suediei, ţară care a ajuns la baraj după ce a pierdut în faţa Israelului, sunt Robin Soderling (numărul 25 ATP) şi Thomas Johansson (196 ATP)… Rachetele suedeze, în raza tricolorilor

Lasă un răspuns