Regizori romani la Festivalul International de Film de la Goteborg

0
95

Două filme realizate de regizori români au fost selectate în programul Festivalului Internaţional de Film de la Göteborg din acest an: filmul de animaţie Crulic – drumul spre dincolo, regizat si produs de Anca Damian, si scurtmetrajul Family Dinner ("Cină în familie") de Ştefan Constantinescu, artist si regizor român stabilit în Suedia. Festivalul, ajuns la a 35-a editie, se desfăsoară în perioada 27 ianuarie – 6 februarie, informeaza ICR Stockholm. 

Filmul Ancăi Damian va fi proiectat în cadrul secţiunii de animaţie, iar regizoarea se va afla la Göteborg în perioada 3-5 februarie, cu sprijinul ICR Stockholm. Este pentru a doua oară când regizoarea româncă participă la acest festival, primul ei lungmetraj Întâlniri încrucişate fiind selectat în 2009 în secţiunea dedicată debutanţilor. Crulic – drumul spre dincolo a fost premiat în 2011 la festivalurile de la Locarno, Varsovia, Copenhaga si Cottbus.

Family Dinner concurează alături de alte şapte scurtmetraje suedeze pentru premiul pentru scurtmetraj Startsladden. Filmul a fost produs de compania Atmo, una dintre cele mai importante case suedeze de producţie de film independent, si o are în prim-plan pe Maja Christiansson, o femeie ce încearcă să-si împace deopotrivă familia, cariera si viata amoroasă. Printre lucrările lui Ştefan Constantinescu din ultimii ani se numără scurtmetrajul Troleibuzul 92, ce a reprezentat România la Bienala de Artă de la Venetia din 2009, documentarul Dacia, dragostea mea, realizat împreună cu Julio Soto în 2009, precum si cartea pop-up Epoca de Aur pentru copii, apărută în 2008 cu sprijinul ICR Stockholm. 

Festivalul Internaţional de Film de la Göteborg este cel mai mare eveniment de acest gen din Scandinavia, cu o cifră anuală de 130 000 de spectatori. În 2011 România a fost pentru prima dată tară invitată, iar ICR Stockholm a conceput şi organizat un amplu program ce s-a desfăşurat sub titulatura „Noul val al filmului românesc”. De altfel, încă de la înfiinţarea sa în 2006, ICR Stockholm s-a numărat printre partenerii festivalului. 

Regizori romani la Festivalul International de Film de la Goteborg

Lasă un răspuns