Roxette a fost la Bucuresti

4
435

Cei mai multi romani au auzit de Roxette in perioada adolescentei, in anii ’90. Pentru unii, de Roxette se leaga amintirea primei lor tunsori rebele (caci nu putine erau fetele care incercau sa imite acel "the look" al lui Per). Pentru altii, tot de Roxette se leaga amintirea primului sarut. Sau chiar primele "dileme existentiale" generate de prea multi ani traiti in comunism ("Aia blonda e clar femeie, da’ cealalta persoana cu freza de femeie e barbat sau femeie?"). Acum au ajuns toti adulti, au copii, dar pastreaza cu ei amintiri si o nostalgie ca un sindrom. Si pentru aseara a fost primul concert Roxette in Romania, e sigur ca babysitterii au avut mult de lucru…

Sindromul Roxette

In 1988, aflat la studii in Suedia, Dead Cushman, un student din Minneapolis (Statele Unite), auzea piesa The Look. Cu ocazia vacantei de vara, tanarul avea sa duca acasa al doilea album Roxette (Look Sharp!), oferindu-l apoi unui post de radio local. Astfel, The Look devenea un hit radio, inainte ca orice piese Roxette sa fie lansata oficial sau comercializata pe piata muzicala americana. Caci muzica buna gaseste intotdeauna cai pentru a se raspandi si pentru a face "victime", chiar si daca inca nu suntem in de epoca internetului.

In Romania, numai cei "privilegiati" au auzit de Roxette inainte de ’89. Unul dintre ei, Mio, a avut norocul de a vedea videoclipul Listen To Your Heart "la sarbi", pe Treći Kanal, inainte de Revolutie. I-a placut melodia, dar pe tot parcursul clipului l-a framantat o singura intrebare: "Aia blonda e clar femeie, da’ cealalta persoana cu freza de femeie e barbat sau femeie?". Avea doar 14 ani (petrecuti in comunism), un televizor Diamant 248 (alb-negru), iar sarbii se "prindeau" cu purici…

Restul romanilor au auzit de Roxette in anii ’90. Ana a descoperit Roxette odata cu Pretty Woman, celebrul film care includea pe coloana sa sonora si melodia It Must Have Been Love. In vara anului 1996, fiind mare fan Per, isi taia singura breton, "sa imi stea parul ca lui, infoiat".

4 COMENTARII

  1. Salut, am fost si eu prezent la concert. I-am asteptat sa zic de 1-2 ani. De neuitat a fost. Prezent am fost si la Ace of Base in 2008. Am crescut cu ambele formatii, insa pot spune ca soundul suedez.. suna excelent. A fost amuzant, m-am lasat pana-n ultima clipa cu achizitionarea biletului, cand am fost nu mai aveau, am participat la doua concursuri insa nu s-a ivit nimic. Pe deasupra ma mai zbatusem si pe internet cu promovarea petitiei de aducerea trupei in Romania. Noroc cu suplimentarea biletelor ;))

    As vrea sa plec din Romania, ce mi-ati recomanda intre Amsterdam, Copenhaga sau Stockholm pentru a lucra, trai, eventual stabilire ??

Lasă un răspuns