Sangele pulseaza altfel la Bucuresti ca la Stockholm

0
253

In momentul de fata imi impart ziua intre Institutul Cultural Roman de la Stockholm, Biblioteca Nationala Regala a Suediei si, mai recent, munca in juriu, la Premiile August Strindberg (Premiul dat de Asociatia Editorilor Suedezi) si care premiaza cea mai buna carte a anului. La Biblioteca ma ocup de achizitie de carte straina. Institutul e insa copilul meu de suflet. (Dan Shafran)

Dan Shafran, o privire asupra literaturii europene? Iti este usor sa-i definesti subtilitatile sau evidentele?

S-ar putea sa te dezamagesc pentru ca nu cunosc bine literatura europeana in totalitatea ei. Prin natura lucrurilor o cunosc insa pe cea suedeza si pe cea nordica in general si, sigur, stiu ce se scrie in Anglia, Franta, Ger­mania. Cunosc mai putin litera­tura est-europeana, bineinteles cu exceptia celei romane. Apoi, vorbind de literatura europeana, trebuie sa vorbim de literatura fiecarei tari in parte si chiar si asa, uneori imi e greu sa vorbesc despre literatura unei tari pentru ca ea este legata de scriitorii respectivi. Imi este in schimb usor sa vorbesc de exem­plu, despre literatura austriaca. Am fost, spre exemplu, intrebat acum cateva zile, cum este receptata poezia romana in Suedia. Si mi-a fost foarte greu sa dau un raspuns. Stiu cum sunt receptati anumiti poeti romani: Nichita Stanescu, Marin Sorescu, Nina Cassian.

Sunt suedezii atat de pasionati de poezie?

De o anumita poezie si de anumiti poeti. Anul trecut am fost impresionat de cat de multe carti de poezie au aparut. Poezie de mare calitate, asa incat pentru prima oara in istoria premiului "August Strindberg", din juriul caruia fac parte, din cele sase carti nominalizate, trei au fost de poezie. Ca sa revin la litera­tura, eu cred ca scriitorii europeni sunt mai deschisi catre lume, daca e sa-i comparam cu cei de pe alte continente. Nu sunt atat de provinciali ca altii, dar chiar si atunci cand opera lor este provinciala, dau acestor zone, o valenta universala. Cand un prozator suedez scrie despre un satuc, acel punct capata o dimensiune umana, universala. Ca sa fie cunoscuti ei stiu ca trebuie sa fie tradusi, ceea ce nu e cazul scriitorilor americani.

Exista in momentul de fata o mai mare deschidere (cel putin la noi) catre literatura memorialistica.

Multi ani a fost un gen literar aproape inchis in Suedia, insa in ultimul timp, fiind obligat sa citesc cartile care au aparut, am fost uimit sa vad cati scriitori si artisti plastici au inceput sa-si scrie memoriile. Nu gresesc daca spun ca e o tendinta actuala a ultimilor ani. Daca ar fi sa facem o comparatie cu literatura romana, motivele sunt evidente clare. Pana in ’90, romanii nu puteau sa-si publice amintirile, legate de vietile lor particulare, lucruri care nu aveau cum sa intereseze, spuneau autoritatile comuniste, publicul larg.

Se bucura scriitorii in Suedia, de o atentie deosebita din partea societatii?

Nu cred ca scriitorul suedez se bucura de o atentie speciala din partea societatii. Sigur, cand el ajunge la o anumita notorietate este privit cu alti ochi.

Ce ti-a lipsit cel mai mult odata ajuns acolo?

Mi-au lipsit tocmai disputele si atacurile colegiale cu care eram obisnuit in Romania. Asta nu inseamna ca ele nu exista in Suedia, dar ele nu se poarta in presa sau la televiziune. Cand un scriitor are ceva de spus la adresa colegilor de breasla, scrie de regula o carte. S-ar putea ca "naravul" asta sa li se traga de la August Strindberg…

Poti da un exemplu recent?

Cazul cel mai recent este cel al lui Lars Noren, care anul trecut si-a publicat memoriile, aproximativ 2000 de pagini. Nu stiu exact numarul, pentru ca el nu si-a notat paginile. In carte, isi varsa veninul asupra cronicarilor de teatru si asupra directorilor care nu l-au inteles. Urmand exemplul predecesorului lui, Ingmar Bergman care, tot asa, isi desfiinta criticii. Aici poate vedem daca ar fi sa comparam iar cu literatura romana, ca scriitorii care-si publica memoriile sunt totusi mai blanzi cu colegii lor.

Am aflat de la Steinar Lone, traducatorul norvegian de literatura romana,

ca "Orbitor" al lui Mircea Cartarescu a fost primit entuziast de cititorii si de criticii suedezi.

Visul personajului din ultimul roman – "Poveste despre domnul Roos" (2008) – al suedezului Hakan Nesser este sa-si dea demisia de la locul lui de munca, sa-si construiasca o casuta in mijlocul padurii, sa se retraga acolo si sa-l citeasca pe Cartarescu. Un critic literar suedez a spus despre trilogia "Orbitor" ca si peste 50 de ani se va citi cu aceeasi pasiune si va avea un statut asemanator monumen­talei scrieri "In cautarea timpului pierdut" a lui Proust. Cu ocazia succeselor lui Mircea Cartarescu, Cristian Mungiu, Dan Perjovschi, mi-am dat seama ca produsul de export cel mai competitiv al Romaniei este de fapt cultura. Si chiar daca profiturile nu se vad imediat, ele exista si isi vor da roadele nu peste mult timp. De fapt insusi regele Suediei care in discursul pe care l-a tinut cu prilejul vizitei presedintelui Romaniei a spus cat de norocosi trebuie sa se simta suedezii care au in mijlocul capitalei, nu departe de Palatul Regal, un Institut Cultural Roman. A mai spus si ca rezultatele economice ale unei tari nu sunt singurele care trebuie apreciate, fiindca adesea, cultura inseamna mult mai mult.

Traiesti de 27 de ani in Suedia. O cunosti bine?

….Sangele pulseaza altfel la Bucuresti ca la Stockholm

Lasă un răspuns