Scandal în diplomaţia suedeză

0
291

Gazul rusesc şi petrolul sudanez fac viaţa amară şefului diplomaţiei suedeze, Carl Bildt. El a fost ţinta unor critici insistente, presa din Suedia susţinând că Bildt şi-a pierdut mare parte din credibilitate din cauza acţiunilor deţinute la o societate considerată "dubioasă". Despre Vostok Nafta se spune că are legături cu gigantul rusesc Gazprom pentru că, direct sau indirect, compania este controlată de familia Lundin, care are 1% din concernul lui Aleksei Miller. Cu o avere estimată la 2,24 milioane de euro, Bildt se încadrează perfect în tabloul membrilor guvernului, unde doar trei nu deţin acţiuni la companii importante din Suedia. Un oficial al Ministerului de Externe, sub protecţia anonimatului, a precizat pentru presa de la Stockholm că Bildt s-ar putea afla într-un conflict de interese dacă problema companiei unde acesta are acţiuni ar ajunge şi pe masa executivului. Deşi oficialul suedez priveşte lucrurile dintr-un alt unghi, se pare că a decis să-şi vândă acţiunile la Vostok Nafta în decembrie. De altfel, Bildt a lucrat pe piaţa de capital, cooptarea lui în guvern venind pe nepregătite, îl scuză presa, Bildt fiind numit pe 6 octombrie la Externe.

Lasă un răspuns