Serie de ecranizări româneşti la ICR Stockholm

0
258


În contextul participării României ca țară invitată de onoare la Târgul de Carte Bok& Bibliotek de la Göteborg în septembrie 2013, ICR Stockholm deschide la sediul său o serie de ecranizări după romane şi nuvele româneşti. Programul va include atât filme de arhivă, cât și lungmetraje recente.
Seria debutează în 23 mai cu Mănuși roșii (r. Radu Gabrea, 2010), ecranizare a romanului omonim de Eginald Schlattner, care prezintă campania de arestări şi intimidări întreprinsă de Securitate în Transilvania în anii ce au urmat revoluţiei maghiare din 1956. Regizorul Radu Gabrea și actrița Victoria Cociaș vor fi prezenți la Stockholm pentru eveniment și vor participa la o sesiune de întrebări și răspunsuri despre proiecție și despre transpunerea în film a subiectului sensibil al romanului.

Scriitor de limbă germană din România și pastor luteran, Eginald Schlattner (n. 1933) a debutat în 1998 cu romanul  Der geköpfte Hahn (Cocoșul decapitat). Este în prezent autorul a trei romane, traduse în română, spaniolă și maghiară, dintre care două (Mănuși roșii și Cocoșul decapitat) au fost ecranizate de către regizorul Radu Gabrea. Biografia scriitorului, membru al comunității săsești din Transilvania, este una puternic marcată de contextul istoric în care acesta s-a dezvoltat: înainte de încheierea celui de-al doilea Război Mondial, tatăl său a fost deportat în U.R.S.S. și întreaga familie evacuată; ca tânăr student, Eginald Schlattner a fost arestat politic timp de 20 de luni și torturat pentru a colabora cu Securitatea în procesul scriitorilor germani Andreas Birkner, Wolf von Aichelburg, Georg Scherg, Hans Bergel și Harald Siegmund, proces în care, după luni de tortură fizică și psihică, Schlattner devenea principalul martor al acuzării; între anii 1960 -1970 Eginald Schlattner a lucrat ca muncitor, apoi ca desenator tehnic și ulterior ca inginer, în cele din urmă absolvind studiile teologice (1978) și devenind pastor în satul Roșia din județul Sibiu; din 1992 este de asemenea pastor în închisori.

Persoană de contact: Ioana Leca, Coordonator de proiecte la ICR Stockholm– ioana.leca@rkis.se / 0046 (0)8 20 76 00.

Lasă un răspuns