Stabilit in Suedia, prahoveanul Ciprian Nedelcu lupta pentru reintregirea Tarii

10
522

”…Toţi copiii Basarabiei uitate / Şi-au pus speranţele şi visele în noi”…
A trebuit să plece din ţară ca să auzim, din presa de peste Prut, despre acest tânăr patriot român, născut la 5 iunie 1984, în comuna Poienarii Burchii – Prahova. Ciprian Nedelcu este un unionist convins, el realizând deja…reunirea prin căsătoria cu frumoasa basarabeancă Irina, originară din satul Hirbovăţ, Anenii Noi. Se pare că, mai presus de orice, dragostea de neam şi ţară a fost principalul atu în căsătoria lor, aceeaşi educaţie patriotică urmând a avea şi copilul lor, care se va naşte în această toamnă. Ciprian locuieşte, începând din 2011, împreună cu soţia, în localitatea Akersberga, Suedia. Cu toate acestea, el strânge semnături pentru Basarabia chiar în Prahova, prin intermediul unei harnice echipe, pe care o coordonează de peste graniţe. A obţinut pentru tinerii implicaţi în colectarea de semnături sprijinul primarului din sat şi al profesorului de istorie, demonstrând că unirea face puterea. Din păcate, în Prahova, până la data de 2 iunie, nu s-a reuşit strângerea decât a 435 de semnături, faţă de Argeş – 1660 sau Suceava – 2500!

mai mult :

Stabilit in Suedia, prahoveanul Ciprian Nedelcu lupta pentru

10 COMENTARII

  1. Salutare. Foarte buna initiativa acestui mare patriot. Si eu ma aflu in Dubai, lucrez pentru un salariu de 5000 euro pe luna, am casa, masina merg in vacante si sunt un mare patriot. De acolo din Dubai, lupt pentru reintregirea neamului , pentru unirea Moldovei cu Transilvania si pentru unirea Tarii Romanesti cu Etiopia. Mai am un prieten care locuieste in Australia si el e tot asa de mare patriot. Vrea unirea Romaniei cu Moldova si dupa aceea a zis ca oricum il doare-n cur….el din Australia nu mai vine acasa.

  2. Fratilor, mi-au dat lacrimile cand am citit frumoasele voastre cuvinte. Din cauza ca tai ceapa in momentul asta.
    Asa trebuie sa fim cu totii uniti, si puternici ca suntem un neam maret de daci. Va multumesc pentru atitudinea voastra, sper sa se infaptuiasca marea unire ca de la inceputul lumii si pina la sfirsitul ei, romanii se tot unesc.
    _______________________________________
    Ps : domnule Moldovel Trindaveanu, aveti o inima mare de patriot la fel ca mine. Dar totusi, nu-mi gasiti si mie ceva de munca in Dubai ? ca nu mai pot sa ma cac de foame. Multumesc

  3. Salut !
    Ma numesc Melteanu Viorel, locuiesc in satul Potarnichile din judetul Vaslui si am meseria de oier sau cioban. Mai stiu si ceva lacatuserie. am o experienta in campu muncii de 20 di ani. Daca ma poate ajuta cineva cu un loc di munca in Suedia pe un salariu di macar 3000 di ieuro pi luna as fi multamit. Stiu bine limba rusa asa ca pot sa ma descurc. Eu pot sa vin si pi jos , nu ie bai ca io ma descurc sa ajung in Suedia. Sant dispus sa locuiesc impreuna cu o baba suedeza , platesc si io chirie cat cere. Daca ma suporta cu micile meli probleme : picioareli mele put a mort, cand mai bieu si io cate o vodca duhneste tot apartamentu si pielea mea puti a brinza cand transpir. Daca ea nu ari probleme cu asta ai bun asa.
    Ps : io am auzit ca progamu di lucru in Suedia e di 4 ore pi zi si ca poti sa dormi la lucru. Bini di tat asa, ca si io am mari experienta din Romania.
    Multumiesc anticipat.

  4. alt handicapat ajuns pe social la suedia . asa fac romanii veniti cu foamea in gat din romania , si ajunsi sa manance expirate de la lidl de suedia loll ….
    cred ca mirosi prin metrourile din suedia, cum miroase bunicu in groapa lol
    pisamas pe moldovenii pulii mele ….

  5. Bre dom Jiji ..da ma lesi ?
    Io crez ca dumnieta esti cam intunecat la chip si cam larg la gaoaza hhahahahaha . Io mai crez ca vroun viking di pi acolo ti-o ciufulit cacatu si ti-o aranjat la dantura cu maciuca, hahahahaha. Dumnieta stai prin cartierili aselea di sarantoci iemigranti cari da cu pietri dupa politai ? pai da cum sa nu . Mai bini stai acolo sa dai cu bolovani dupa politai decat sa vi sarantoc acasa si sa dai cu bolovani dupa caini. Fatalaule, hahahaha

  6. Domnule Melteanu
    Va rog frumos sa fiti mai respectuos si sa nu va mai luati de domnul Free Jiji. Dumneata inca nu ai ajuns in Suedia ca sa poti emite pareri. Domnul Jiji insa se afla in Suedia de mult timp si iti poate da un sfat bun daca vrei sa-l urmezi. Este un om respectabil, umblat, citit, cult si cizelat. Are o pozitie sociala ridicata in Suedia si merita respectul cuvenit.
    Ps : asa zice el pe aici, ca este o persoana respectata in Suedia. In realitate, ar vrea sa vina acasa in Romania dar cum pula mea sa se intoarca dupa 10 ani rupt in buci de foame ? sta pe strazile marilor orase la cersit si se bate pe un loc la intersectii, cu tigancile alea grase. Hahahahahaha.
    Totusi merita respect….nu e usor sa induri iarna atita frig cu mina intinsa asa cum face el. Si nu este usor ca dupa o zi de indurat frig la cersit, sa vina un acordeonist sa-ti fure toata agoniseala si sa fuga in tara cu prima cursa Comati, hahahahaha

  7. Mey melteanu.viorel ….ar trebui sa te intorci putin pe la scoala , ca esti cam analfabet nu te inteleg mai deloc .
    Cred ca esti vreun moldovean imputit si de aceea incurci literele pe tastatura aia veche de 10 ani , ehh esti sarac , te intelegem .
    Uite ca ,,jiji becali” traieste in occident ….pe cand tu esti sarac lipit si de foame iti versi aici naduful , te intelegem stai jos si mars la munca in romania pe 100 euro .
    Jiji face bani numai stand in vacanta la suedia, nu se mai gandeste la romania ca acolo au ramas numai pasaricile care se sperie sa riste in viata , numai lasii , va meritati soarta .
    Traista ciocanel ,baiatule esti varza si matale . poti sa ma pupi pe mine la oualele mele grase de 10 ani in suedia , apoi sai pupi pe toti tiganii la cersit din suedia, cel putin aia fac intro zi cat bagati voi ca sclavii in romania intro luna de munca , asa ca ….si tu cred ca esti vreun moldovean idioti , sau acelasi care posteaza cu 2 nume …dar ce sa facem , prostia romanului o vezi direct si la inceput la adresa cuiva care vrea sa faca ceva in viata , precum persoana din articol. va meritati soarta sa traiti ca maimutele in romania, acolo au ramas numai bastarzii si prostia e la rang inalt in viata voastra.
    e bine la suedia , traim bine , ne doare la basca de voi , si in rest …nu stiu de ce ma deranjez sa explic unui idiot ce inseamna o viata buna loll ….

  8. Boieru’ , boier ramane toata viata lui
    Baiat cu calitati , cu el cu te poti pune
    Am dat in stanga si dreapta , am renume mare oriunde ma duc in lume .
    Nu tin cont de banii mei , iti dau si tie viorel si ciocanel …numai faceti o plecaciune la boier in curu gol :)))

  9. Ciocu mic bai ,,jiji,, ia batul si mai dute pe balta pt.ca ti-e cam gol frigiderul,papagalule.Si tu mai zici ca ai 10 ani de Suedia!mars de-aici !

Lasă un răspuns la Traista Ciocanel Anulează răspunsul