SUEDIA. BISERICA VA PARTICIPA LA PARADA GAY PRIDE

0
7

Premieră în Suedia. Reprezentanţi ai Bisericii protestante luterane vor participa la parada homosexualilor şi a lesbienelor de la Stockholm de sâmbătă. Un cortegiu de circa 30 de pastori va defila la Gay Pride sub sloganul „Dragostea e mai puternică decât orice”. Printre cei care vor defila se numără şi reprezentanţi de rang înalt ai catedralelor din Stockholm şi Uppsala. „Biserica suedeză este una deschisă, unde fiecare are locul său”, a explicat Ann-Katrin Bosbach, pastor la Uppsala. Dovadă stă faptul că, începând din ianuarie 2007, cuplurile homosexuale pot veni să ceară binecuvântarea Bisericii suedeze pentru uniunea lor.

Şi autorităţile laice sudeze sunt extrem de deschise. Suedia este una din primele ţări care au legalizat adopţia în cuplurile homosexuale. În plus, în 2008, Parlamentul va dezbate o lege care să introducă noţiunea de mariaj „neutru din punct de vedere sexual”, care să recunoască uniunea cuplurilor homosexuale în faţa Bisericii protestante Luterane.

Antena3.ro

Lasă un răspuns