Suedia compară acţiunile Rusiei cu cele ale lui Hitler

0
299

 
Suedia a comparat sâmbătă acţiunile lui Adolf Hitler cu cele ale Rusiei, care, potrivit regatului scandinav, comite o "agresiune incompatibilă cu dreptul internaţional" în Georgia, relatează AFP."Avem motive să ne amintim cum Hitler, în urmă cu peste o jumătate de secol, a folosit o astfel de doctrină pentru a submina şi ataca zone considerabile din Europa Centrală", a declarat, într-un comunicat, ministrul suedez de externe, Carl Bildt. Şeful diplomaţiei suedeze a respins argumentele invocate de Moscova pentru a interveni militar în Osetia de Sud, republică separatistă georgiană, apreciind că nu există nicio justificare pentru a ataca un alt stat, sub pretextul că vrea să protejeze cetăţeni, indiferent cine ar fi aceştia. "Ofensiva rusă împotriva Georgiei şi în Georgia este o agresiune incompatibilă cu dreptul internaţional şi cu principiile de bază ale securităţii şi cooperării în Europa", a adăugat Bildt. "Consecinţele acestui atac rus vor fi simţite mult timp de noi şi de Rusia", a adăugat el.

Lasă un răspuns