Suedia: Ministrul de externe, Carl Bildt, acuzat de ingerinta in favoarea Rusiei

0
285


Seful diplomatiei suedeze, Carl Bildt, este suspectat de ingerinta in favoarea Rusiei, a anuntat vineri o comisie parlamentara insarcinata cu supravegherea activitatii guvernului, relateaza AFP.

"Am primit o cerere in vederea studierii actiunii ministrului Afacerilor Externe" in procesul de vanzare de catre Agentia de recuperare suedeza a unui imobil din apropiere de Stockholm si apartinand Rusiei, a declarat un purtator de cuvant al comisiei, Ann Charlotte Bragsjo.

Cererea a venit de la presedintele Partidului Verzilor, Aasa Romson, care il acuza pe Bildt de "ingerinta ministeriala" dupa acesta a intervenit in favoarea Rusiei in procesul de vanzare.

Pe blogul sau, seful diplomatiei suedeze s-a declarat in favoarea acestei cereri.

Dosarul opune Rusia unui om de afaceri german, Franz Sedelmayer, a carui intreprindere din Sankt Petersburg a fost expropriata de statul rus la mijlocul anilor 1990.

Expropierea a fost contestata in fata tribunalului de arbitraj din Stockholm, care a declarat-o ilegala in 1998, a explicat, pentru AFP, Sedelmayer.

Rusia a fost condamnata sa plateasca 30 de milioane de coroane (3,6 milioane de euro) plus taxele de proces, respectiv aproximativ 40 de milioane de euro, in total.

Rusia a refuzat sa plateasca si dosarul a fost adus in 2003 in fata Agentiei de recuperare a Suediei, are a confiscat un imobil din apropiere de Stockholm pentru a plati datoria ruseasca.

Curtea suprema suedeza a decis in 1 iulie 2011 ca nu exista niciun obstacol care sa stea in calea vanzarii imobilului.

Bildt a scris in 27 iulie Agentiei pentru recuperare afirmand ca aceasta vanzare ar putea dauna relatiilor ruso-suedeze.

Agentia a primit in acest an trei scrisori din partea Ministerului suedez al Afacerilor Externem dar cea din 27 iulie a fost prima semnata de Bildt.

"Nu este nimic neobisnuit" in aceasta scrisoare, nu este o tentativa de influentare, ci un demers normal, a sustinut un purtator de cuvant al ministerului, Maria Mindhammar.

Carl Bildt "a facut-o pentru Rusia", acuza insa Sedelmayer. Vanarea imobilului este prevazuta a avea loc in data de 7 septembrie.

Comisia parlamentara va studia cererea in primavara lui 2013, a precizat Bragsjo. Daca este declarat vinovat, ministrul risca un vot de blam, fara consecinte formale.

Partidul verzilor, al treilea ca importanta in Suedia, face parte din opozitie

Suedia: Ministrul de externe, Carl Bildt, acuzat de ingerinta in favoarea Rusiei

Lasă un răspuns