Suedia: sinucideri printre tineri migranţi ameninţaţi cu expulzarea

0
343

Expulzarea unui om care a pus deja piciorul pe pămînt european este o dramă atunci cînd acesta nu pleacă de bunăvoie. Nu se scriu multe articole şi nici nu apar multe reportaje despre „repatrierile” forţate. Libération publică un reportaj realizat în Suedia despre tineri migranţi care au preferat sinuciderea decît să fie expulzaţi.

Anul trecut, arată cotidianul de stînga francez, 12 tineri  care au ajuns în Suedia singuri şi-au pus capăt zilelor pentru că urmau să fie trimişi în ţările lor de origine. Ei aveau între 10 şi 21 de ani. Diverse asociaţii precum şi unii avocaţi se mobilizează pentru ca astfel de drame să nu se mai repete.

Potrivit unui raport redactat de un institut medical din Suedia, riscul în materie de sinucidere este de nouă ori mai ridicat în cazul tinerilor migranţi decît în cazul tinerilor suedezi. Mai există însă şi un alt risc, cel de apariţie a unor tulburări mintale în perioda examinării dosarului pentru aceşti minori sau tineri aflaţi în situaţie de fragilitate.

In 2015, potrivit autorităţilor de la Stokholm, 35 369 de minori au sosit în Suedia singuri, fără să fie acompaniaţi de părinţi sau rude. Două treimi dintre ei erau afgani. O problemă este însă faptul că mulţi dintre aceşti tineri nu îşi declară adevărata vîrstă, de fapt ei spun că au mai puţin ca să poată rămîne în Suedia. După valul migrator din 2015…

https://www.rfi.ro/special-paris-101677-suedia-sinucideri-printre-tineri-migranti-amenintati-cu-expulzarea

Lasă un răspuns