Suedia: Trei centre pentru refugiați, avariate de flăcări în ultimele șase zile

0
58

Clădirea unei foste școli din localitatea suedeză Onsala (30 de kilometri sud de Goteborg), ce urma să fie amenajată ca centru de primire a refugiaților, a fost cuprinsă de flăcări la finalul săptămânii trecute, acesta fiind al treilea astfel de incident în ultimele șase zile, relatează luni thelocal.se.

 Imobilul urma să găzduiască solicitanți de azil aflați în zona populată Kungsbacka, din sud-vestul Suediei.

”Jumătate din clădire a fost distrusă de foc”, a declarat Mikael Lindgren, șeful Serviciilor de urgență din zona metropolitană Goteborg.

Acest incident, înregistrat în noaptea de sâmbătă spre duminică, a avut loc la o zi după ce o școală din regiunea suedeză Smaland a fost distrusă de foc. Școala urma să fie folosită pentru a găzdui refugiați și fusese renovată recent.

imageResize

Marți, un imobil din Arlöv Skane, destinat pentru adăpostirea copiilor de refugiați, a fost grav avariat de un incendiu. Centrul urma să fie dat în folosință a doua zi.

În urmă cu două luni, două centre pentru refugiați suedeze au fost ținta unor incendii voluntare.

Suedia, statul european cu unul dintre cele mai generoase sisteme de ajutor social, a primit deja în acest an mai mulți refugiați decât în fiecare dintre anii precedenți, depășind recordul din 1992, când au solicitat azil în țara scandinavă 84.016 de persoane, majoritatea provenind din Balcanii Occidentali.

Premierul suedez Stefan Lofven a anunțat, vineri, că numărul refugiaților primiți de Suedia în acest an ar putea depăși 150.000.

AGERPRES/(AS — autor: Tudor Martalogu, editor: Gabriela Ionescu)

Lasă un răspuns