Un avion Airbus a fost oprit la sol în Suedia, din cauza unui şoarece

0
171

Un şoarece a provocat, marţi, anularea unui zbor al companiei SAS pe ruta Stockholm-Chicago, după ce a fost văzut la bordul avionului Airbus A330 înainte de îmbarcare şi nu a fost prins până seara, în pofida numeroaselor capcane amplasate în avion, a anunţat SAS, citată de AFP, scrie Mediafax.

"Din motive de securitate, nu procedăm la îmbarcare cu un şoarece la bord", a declarat un purtător de cuvânt al companiei scandinave, Anders Lindstroem.

"Am pus numeroase capcane, dar nu am prins, încă, şoarecele", a adăugat el, către ora 17.00 GMT (20.00, ora României), deşi zborul SK945 trebuia să decoleze la ora 8.15 GMT (11.15, ora României).

"Sperăm să îl găsim în această noapte", a continuat Lindstroem, precizând că SAS s-a ocupat de cei 250 de pasageri, care s-au arătat foarte înţelegători.

În afară de faptul că şoarecele îi poate speria pe pasageri, prezenţa unui rozător la bord, în timpul unei curse lungi, poate fi periculoasă, dacă animalul ajunge la cabluri, a precizat Lindstroem, adăugând că avionul va fi supus unei inspecţii tehnice, imediat după capturarea rozătorului.

Lindstroem a mai declarat că descoperirea unui şoarece la bordul unui avion este un lucru foarte rar, indiferent de companie, şi că este pentru prima dată când se întâmplă acest lucru la bordul unui avion aparţinând companiei SAS.

Un avion Airbus a fost oprit la sol în Suedia, din cauza unui şoarece

Mouse stops US-bound SAS flight in Stockholm

The Local.se3 hours ago
A wayward mouse forced the grounding of a US-bound SAS flight on Tuesday, leaving 250 travellers stranded at Stockholm’s Arlanda airport as crews tried in

16 related articles

Lasă un răspuns