Un turist suedez susţine că a fost torturat în Egipt

1
381


Un turist suedez afirmă că a fost arestat şi torturat timp de patru zile de poliţia din Cairo, dar a reuşit să fugă atunci când manifestanţii au incendiat o clădire unde era deţinut, a anunţat luni un cotidian suedez, citat de Mediafax.

"Aproape m-au ucis. Singurul lucru pe care îl voiam era să îmi văd soţia şi familia înainte de a muri", a povestit Aaed Nijim, un suedez în vârstă de 22 de ani, pentru tabloidul Expressen.

Autorităţile suedeze au confirmat luni că au intrat în legătură cu un suedez în vârstă de 20-25 de ani, care susţine că "a fost în închisoare".

"Nu putem confirma ceea ce i s-a întâmplat", a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al Ministerului suedez de Externe, Tobias Nilsson. Tânărul nu a solicitat încă asistenţă ambasadei din Cairo.

Locuind la Teckhomatorp, în sudul Suediei, Aaed Nijim a explicat că se afla în vacanţă în Egipt şi că a fost arestat marţi de doi poliţişti în civil în timp ce fotografia o moschee din al-Abasia, la periferia capitalei Cairo.

Condus la postul de poliţie vecin, el a fost bătut de mai mulţi poliţişti, iar unul dintre ei i-a spus că va rămâne în închisoare până la sfârşitul zilelor dacă sună la ambasadă, a povestit el.

"M-au ameninţat că mă vor agresa sexual", explică suedezul, afirmând că i s-au aplicat şocuri electrice pe organele genitale.

Atunci când manifestanţii au incendiat clădirea, Nijim şi alţi prizonieri au putut să scape, potrivi declaraţiilor acestuia.

Un turist suedez susţine că a fost torturat în Egipt

1 COMENTARIU

Lasă un răspuns